Infofinanciar > Info > Unele companii primesc bani de la stat. Anunțul ministrului Energiei
Info

Unele companii primesc bani de la stat. Anunțul ministrului Energiei

Unele companii primesc bani de la stat. Anunțul ministrului Energiei
Sursa foto Arhiva companiei

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a făcut public bugetul pentru Programul Electric Up2. De asemenea, oficialul a făcut publice și firmele ce sunt eligibile pentru a face parte din acest program.

„A doua ediţie a programului Electric Up 2 va avea o alocare de 90 de milioane de euro. După cum ştiţi, eligibile sunt întreprinderile mici şi mijlocii, inclusiv activităţile din domeniul HoReCa. Valoarea finanţării creşte de la 100.000 de euro/beneficiar la 150.000 euro”, a transmis ministrul Energiei.

Acesta a amintit faptul că în prima ediție a programului au fost 1.881 de beneficiari. De asemenea, el a spus că o noutate este reprezentată de finanțarea sistemelor alternative de încălzire-răcire, conform antena3.ro.