Revista Capital premiază companiile de succes din România în cadrul Galei Capital Companii de Elită, ediția 2024. Evenimentul va avea loc joi, 26 septembrie 2024, începând cu ora 19.00, la ONE Club București și va reuni personalități din mediul de business, antreprenoriat, cultural, medical, social și mass-media.
Gala Capital Companii de Elită, ediția 2024
Gala Companii de Elită reprezintă unul dintre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital și este dedicată recunoașterii performanțelor companiilor ce activează în mediul de business autohton și care au contribuit la dezvoltarea economiei din România.
Astfel, în cadrul Galei Capital Companii de Elită vor fi premiate companiile care au înregistrat cele mai bune performanțe în domenii precum agricultură, auto, bănci, asigurări, energie, industrie farmaceutică, logistică, retail alimentar, producție de electrocasnice și telecomunicații. Pe lângă acestea, vor fi enumerate și câteva companii care au atras atenția prin strategiile pe care le-au implementat.
Lansarea Capital Top 300 Companii, ediția 2024
Un moment special în cadrul Galei Capital Companii de Elită 2024 îl va constitui lansarea Capital Top 300 Companii, ediția 2024.
Capital Top 300 Companii este un proiect foarte apreciat al revistei, care include cei mai importanți jucători din economia românească, profilul și poveștile de succes ale acestora. Pentru realizarea clasamentului, redacția Capital a luat în calcul criterii precum cifra de afaceri, profitul, numărul de angajați sau rentabilitatea. În paginile revistei sunt incluse și mini-topuri cu cele mai puternice companii pe diferite domenii de activitate.
Capital Top 300 Companii, ediția 2024 va fi disponibil la toate punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.ro, începând cu 27 septembrie 2024.
Urmăriți LIVE Gala Capital Companii de Elită 2024
Gala Capital Companii de Elită 2024 va fi transmisă LIVE joi, 26 septembrie 2024, începând cu ora 19.00, pe Facebook Capital România și pagina de Youtube Hai România.
Evenimentul este organizat cu sprijinul: RECICLAD’OR, PHILIP MORRIS ROMÂNIA, CARREFOUR, CATENA,GRAMPET GROUP, AKTOR, GARANTI BANK, TINMAR ENERGY, DAVIDOFF, REWIRE INTERIOR DESIGN, GALERIA ROMANĂ, CLUB ONE ȘI PRIVILEG CATERING.Parteneri media: www.evz.ro, www.infoactual.ro, Evenimentul Istoric, www.infofinanciar.ro și www.edituradecarte.ro.