Companiile aeriene se redresează după ce criza pandemică le-a afectat serios încasările. Transportatorii aerieni din toată lumea se așteaptă ca în acest an aproximativ 4,35 miliarde de pasageri să aleagă serviciile operatorilor de zbor.
Numărul mare de călători se apropie de recordul istoric de 4,54 de miliarde înregistrat în urmă cu trei ani, înainte ca epidemia de Covid să arunce lumea într-un repaos total, potrivit precizărilor făcute astăzi de Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA).
Companiile aeriene se așteaptă la venituri uriașe în acest an
În privința profiturilor nete, IATA a rectificat estimările inițiale și speră ca operatorii de zbor, din întreaga lume să-și dubleze încasările, de la 4,7 miliarde la 9,8 miliarde de dolari.
Concomitent cu încasările nete, cifra de afaceri a companiilor aeriene ar urma să crească în acest an până la 803 miliarde de dolari. O valoare care se apropie de nivelul înregistrat în 2019. Și în această privință IATA a revenit asupra estimărilor inițiale efectuate la finalul anului trecut, calculele efectuate atunci nu indicau o cifră de afaceri mai mare de 779 miliarde de dolari.
„Anii de pandemie sunt în urma noastră, iar graniţele sunt deschise în condiţii normale”, declarat Willie Walsh, directorul IATA în cadrul reuniunii anuale a Asociației care s-a desfășurat în acest an la Istanbul.
În condițiile în care anul în curs poate fi catalogat ca primul an post pandemic în care companiile aeriene au înregistrat un oarece profit, specialiștii precizează că marja va fi una destul de semnificativă de doar 1,2%, însă chiar și în aceste condiții este o veste bună în condițiile în care pierderile din 2021 au fost de 42 de miliarde și s-au ridicat până la 137,7 miliarde de dolari un an mai târziu.
Nu toți operatorii de zbor vor fi pe plus în acest an
Totuși, IATA atrage atenția asupra faptului că nu toate companiile vor reveni pe profit, principalul factor care împiedică acest lucru ține de zona geografică.
De exemplu, operatorii de zbor din America de Nord, Europa și Orientul Mijlociu se vor bucura de profituri cumulate de 11, 5 miliarde, 5,1 respectiv 2 miliarde. Însă, situația nu este valabilă și pentru companiile care activează în regiunea Asia-Pacific, acestea vor înregistra pierderi de 6,9 miliarde de dolari. Ceva mai puțin, dar tot pe minus vor raporta companiile din America Latină în timp ce operatorii din Africa vor înregistra pierderi de 500 de milioane de dolari.
Willie Walsh, directorul general IATA, în cadrul conferinței de la Istanbul a declarat în fața reprezentanților celor 300 de companii aeriene, că deși cererea a crescut semnificativ, marja de profitabilitate este nesustenabilă dat fiind faptul că sectorul serviciilor aeriene generează un profit de 2,25 dolari/pasager, mai puțin decât o cafea sau prețul unui bilet de metrou. IATA reprezintă circa 300 de companii aeriene din întreaga lume, aproximativ 82% din traficul aerian global, potrivit Adevărul.ro.