Conform unei estimări realizate de ministrul de Finanțe, câștigul realizat din taxa de 0,5% aplicată pentru companiile din sectorul de petrol și gaze se va ridica la 600 de milioane de lei. De asemenea acesta a mai menționat și o „reașezare” a unor redevențe. Cu toate acestea, informațiile oferite nu au fost unele foarte clare.
În acest fel se pot confirma informațiile care au circulat recent referitoare la o posibilă majorare, cu 15%, a redevențelor pentru țiței pe care le achită compania Petrom.
Sumele câștigate la bugetul de stat
„Adiţionalitatea la companiile de petrol şi gaze naturale de 0,5% din cifra de afaceri înseamnă 600 de milioane de lei”, este declarația oferită de Marcel Boloș, atunci când a fost întrebat despre sumele care ar urma să se strângă la bugetul de stat, după ce au fost adoptate amendamentele la legea măsurilor fiscale.
Conform spuselor ministrului, redevențele vor face parte din cea de-a doua parte a măsurilor. Acestea sunt discutate în ministerul la conducerea căruia se află Marcel Boloș. De asemenea, acesta a mai menționat faptul că există trei elemente fundamentale la redevență. Mai exact, acestea sunt resursele minerale, dar și partea de petrol și gaze naturale.
„Redevenţele fac parte din etapa a doua a măsurilor, pentru că aceste măsuri ca să avem un proces de consolidare fiscal-bugetară sănătos vor continua. Partea de redevenţe face obiectul analizei în Ministerul de Finanţe. Am precizat că avem trei elemente fundamentale la redevenţe. Sunt resursele minerale, partea de ţiţei şi partea de gaze naturale. Acestea sunt redevenţe pe care încercăm să le reaşezăm.
Este total nedrept ca, spre exemplu, pentru resursele minerale, 36 de resurse minerale să ne aducă, la nivelul unui an, 336 de milioane de lei sau după cum este total nedrept să avem 300.000 de hectare de teren la proprietatea statului român şi să ne aducă 2,5 milioane lei pe an. Suferinţa se vede în această nevoie pe care o avem continuu pentru pensii, salariile profesorilor, medicilor, bani pe care nu îi găsim şi atunci sigur că acestea sunt bogăţii ale statului pe care trebuie să le valorificăm corespunzător”, a mai transmis ministrul de Finanțe, Marcel Boloș.
Creșterea redevențelor
Nici un membru care face parte din Executivul premierului Ciolacu nu a mai vorbit despre o posibilă creștere a redevențelor. Cu toate acestea, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, nu a oferit foarte multe detalii referitoare la aceste creșteri de redevențe. Totuși, lucrurile pe care le-a menționat acesta par să susțină unele informații care circulă la momentul actual. Mai exact, este vorba despre dorința statului de a majora redevența pentru petrol cu un procent de 15%.
Însă, redevența pentru gazele naturale nu se va majora, se înțelege din ceea ce a transmis Marcel Boloș. În cazul acestora, producția este suprataxată cu un impozit suplimentar. Inițial, acesta nu trebuia să fie aplicat permanent, însă acum acest lucru pare că se întâmplă. În cazul în care această măsură se va aplica, compania Petrom va fi afectată. Aceasta este singura companie care se ocupă cu extracția de țiței în țara noastră, informează economica.net