S-au deschis târgurile de Crăciun de la Sibiu și Craiova. Cele două târguri au intrat acum în competiție. Data de deschidere a acestora a fost 17 noiembrie 2023. Comparația începută anul trecut între cele două evenimente continuă și în acest an, iar în campaniile de promovare se folosesc toate modalitățile.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că târgul are „cea mai mare roată care poate fi văzută anul acesta în România”. Edilul s-a referit la roata hi-tech panoramică din zona centrală a orașului. Și la târgul de la Sibiu, organizatorii au amplasat această atracție turistică. Roata are 22 de metri înălțime, 16 gondole cu 64 de locuri. O tură completă durează aproximativ un minut, iar o sesiune aproximativ 7 minute.
Competiție între târgurile de Crăciun
În comparație, roata din Craiova are 40 de metri înălțime, 200 de mii de leduri, o capacitate de 140 de persoane și vine direct din Olanda. De asemenea, sibienii se pot mândri cu un brad mai înalt, însă atât cel din Sibiu, cât și cel din Craiova sunt artificiali. Bradul de la Târgul de Crăciun din Sibiu, cu o înălțime de 24 de metri, este amplasat în mijlocul Pieţei Mari și este împodobit cu sute de globuri, ghirlande luminoase şi mii de beculeţe colorate.
Bradul din Craiova are o înălțime de 20 de metri, iar modelul ales de autorități seamănă cu cel montat în piața centrală a Târgului de Crăciun din Vilnius, Lituania, în 2015. Municipalitatea a recunoscut că știau că acest tip de brad a mai fost în alte orașe din Europa.
„Firma de iluminat stradal ne-a arătat mai multe variante pentru ornamentele de brad din acest an și am preferat una care a fost în mai multe capitale până acum, dar care să se preteze conceptului nostru de anul acesta. Nu este vorba de un brad nou, tocmai pentru a face economii, ci de structura bradului de anul trecut, la care vom schimba doar anumite elemente”, a transmis Marina Andronache, purtătorul de cuvânt al primăriei pentru Gazeta de Sud.
Cine e mai mare și mai tare
Competiția dintre cele două orașe este evidențiată și de CFR Călători. Compania oferă turiștilor discounturi între 10 și 25 de procente în perioada în care vor fi deschise târgurile de Crăciun.
„Din 17 noiembrie sunteți invitați în lumea magică a târgurilor de Crăciun! Primele târguri care își vor deschide porțile și își vor aprinde luminițele în acest an vor fi cele din: Craiova – cel de-al treilea cel mai frumos târg de Crăciun din Europa în 2022, care promite multe surprize pentru toate vârstele și Sibiu – cotat printre cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, devenit o tradiție și un eveniment de neratat, care se anunță a fi impresionant”, au declarat reprezentanții CFR Călători.
Astfel, pentru biletul dus-întors, la cumpărarea acestuia cu minim o zi înainte de efectuarea călătoriei, reducerea este de 10%. Procentul crește în funcție de grupul care circulă cu trenurile CFR. Pentru un grup de 20 – 40 persoane, reducerea este de 15%. Pentru un grup de 41 – 80 persoane, reducerea este de 20%, iar pentru grup mai mare de 80 persoane, reducerea este de 25%.
Ce oferă cele două târguri
Târgul de Crăciun de la Sibiu este deschis în perioada 17 noiembrie 2023 – 02 ianuarie 2024. Are loc în Piața Mare și, în premieră, într-un spațiu nou – curtea Palatului Brukenthal. Ediția din acest an este una magică și are ca temă iubirea. Turiștii se pot bucura de roata panoramică, îmbrăcată cu mii de lumini, de unde se poate admira Piața Mare și Târgul de Crăciun de la înălțime.
De spectaculoasele proiecții care vor transforma fiecare clădire din piață într-o operă de artă în mișcare, de căsuțele care oferă de la suveniruri artizanale, la delicii culinare, de plasa de lumini care acoperă Piața Mare, bradul de Crăciun, caruselul pentru copii și trenulețul turistic. De asemenea, sunt prezenți peste 100 de expozanți. Prețul unui pahar de vin variază între 10-15 lei. Sunt amplasate opt căsuțe în curtea Muzeului Brukenthal, plus o scenă cu DJ, o singură căsuță cu produse de post, multe dulciuri, jucării și căciuli.
Târgul de Crăciun de la Craiova este deschis în perioada 17 noiembrie 2023 – 02 ianuarie 2024. Acest târg are loc în patru piețe ale orașului: Mihai Viteazul, Frații Buzești, Doljeana și Shakespeare. Tema ediției din acest an este „Crăiasa Zăpezii”. Piața Mihai Viteazul va deveni Regatul Zăpezii prin decorul special – castelul de vis, căsuțele în culorile zăpezii, lumina rece, bolta cu nori și păsări, oglinda imensă și cioburile, bradul, dar și patinoarul.
Atracții pentru turiști
De asemenea, Moș Crăciun va veni în Piața Buzești, unde va fi o explozie de lumină caldă și ornamente speciale. În Piața Shakespeare, în fața Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, turiștii pot vedea cea mai mare roată din România.
Aproape 2 milioane de luminițe, decorațiuni, bradul de peste 20 m, Crăiasa Zăpezii, Moș Crăciun, figurine uriașe, artiști stradali, căsuțe pictate și sculptate original, cu personaje din basme, unde se pot gusta preparate tradiționale și produse artizanale, vor crea o atmosferă specială la Craiova, au anunțat organizatorii târgurilor de Crăciun, potrivit Turnul Sfatului.