Infofinanciar > Info > Condițiile ce trebuie respectate de români pentru plafonarea prețului la energie. Câți consumatori trebuie să completeze declarația
Info

Condițiile ce trebuie respectate de români pentru plafonarea prețului la energie. Câți consumatori trebuie să completeze declarația

Condițiile ce trebuie respectate de români pentru plafonarea prețului la energie. Câți consumatori trebuie să completeze declarația
sursă foto: kanald.ro

Plafonarea prețului la energie electrică pentru consumatori vine cu anumite condiții ce pot provoca incertitudine în rândul cetățenilor. Asta pentru că nu este foarte concret cine va trebui să depună în viitorul apropiat declarațiile pe proprie răspundere pentru a reuși să plătească prețul plafonat de sub 1,3 lei/kWh.

Toată această confuzie a pornit după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat zilele trecute legea ce vine cu modificările ulterioare la schemele de sprijin din domeniul energiei, dar cu yoate acestea, cei de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) susțin faptul că majoritatea covârșitoare a consumatorilor, adică peste 90%, nu vor depune cererea.

Ce trebuie să facă românii?

Cetățenii care doresc să achite factura de electricitate la un preț minim, adică de 68 de bani/kWh, trebuie să depună o declarație pe proprie răspundere pentru faptul că utilizează frecvent aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor. Pe lângă aceste cazuri, mai sunt și familiile cu cel puțin trei copii până în vârsta de 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ.

Doar dacă vor depune respectiva declarație vor achita factura la prețul cel mai mic. În caz contrar, costul va rămâne cel standard, de 1,3 lei/kWh, sau cel din contractul de furnizare pe care consumatorul l-a semnat pentru apartament. Încă nu este clară situația.

Cu ce noutăți mai vine legea?

Această lege promulgată recent, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 și vizează limitarea obținerii unui preț plafonat sub costul de 1,3 lei/kWh în cazul unui singur loc de consum. Acesta poate fi adresa de domiciliu sau cea de reședință, iar și în acest caz se aplică depunerea unei declarații pe proprie răspundere depusă către furnizorul de energie electrică, în care trebuie precizat faptul că nu se beneficiază de preț plafonat pentru un alt loc de consum.

Furnizorii din țara noastră sunt de părere numărul clienților care au mai multe locuințe, iar în cazul în care au, nu știu pe care o vor alege pentru a plăti un preț mai mic. Astfel, potrivit reprezentanților furnizorilor, legea aceasta ar urma să oblige toți cei 8-9 milioane de consumatori ca, în decurs de doar 15 zile, ce se suprapune cu perioada sărbătorilor de iarnă, să depună adrese și declarații la furnizori.

Un plafon cu probleme

Vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy, a explicat într-o intervenție pentru Digi24 situația teoretică și cea practică, care, la momentul actual, s-ar bate cap în cap, subliniind faptul că foarte mulți dintre consumatori, peste 90%,  nu vor fi în situația să depună vreo cerere.

„Nu trebuie să depună declarație sau cereri toți consumatorii de energie. Absolut toți care au singur loc de consum și un singur contract de energie vor beneficia, dacă se încadrează, de plafon. Nici în cazul celor care au mai multe locuri de consum nu e nevoie de declarație sau cerere la furnizor. Legea spune că dacă sunt mai multe locuri de consum, furnizorul aplică plafonul pentru adresa care corespunde cu domiciliul din cartea de identitate. Dacă furnizorul poate să identifice adresa de consum, automat aplică plafonul, dacă  sunt îndeplinite criteriile de limită de consum pentru adresa respectivă”, declară Nagy.

Acesta își continuă explicațiile, susținând faptul că: „Dacă clientul nu e de acord cu aplicarea plafonului pentru adresa de domiciliu, abia atunci trebuie să depună declarația și să spună pentru care să se aplice plafonul. Principiul e că pentru un singur loc de consum se aplică acest plafon. Cererea poate fi depusă fizic și online. Toți furnizorii au adresa de email unde pot fi trimise cererile, unii permit și încărcarea prin diverse aplicații. Azi sau mâine vom posta pe site-ul Autorității modele de cerere și declarații pentru fiecare categorie care e nevoită să depună aceste cereri. În cazul celor trei categorii, cei care folosesc aparate medicale, familiile cu trei sau mai mulți copii și familiile monopartentale – pentru ei nu e termen. Regula e că plafonul de 68 de bani se aplică în următoarea lună după depunerea cererii. De exemplu, dacă depun în ianuarie se aplică plafonul în februarie. E în interesul fiecăruia să depună cât mai repede. Cine nu depune, va beneficia de plafon în funcție de consumul în care se încadrează sau de cel de 1,3 lei. Foarte mulți dintre consumatori – peste 90% –  nu vor fi în situația să depună vreo cerere. Foarte mulți vor beneficia automat de plafon pentru că se încadrează în limitele de consum”.