Infofinanciar > Educație financiară > Condițiile economice nu trebuie să-ți strice concediul. Cinci trucuri pentru a călători cu bani puțini în Europa
Educație financiară

Condițiile economice nu trebuie să-ți strice concediul. Cinci trucuri pentru a călători cu bani puțini în Europa

Condițiile economice nu trebuie să-ți strice concediul. Cinci trucuri pentru a călători cu bani puțini în Europa
Sursă foto: unsplash.com

În momentul de față ne confruntăm cu condiții socio-economice atât de dificile încât pentru o bună parte dintre noi, costurile necesare traiului de zi cu zi, precum hrană, facturi la gaz, energie, telecomunicații sau costurile de transport au depășit consistent bugetul lunar dedicat acestora și astfel suntem obligați să compensăm din sume dedicate economisirii, investițiilor sau din fondul de vacanță. Cu toate acestea, momentul concediului este așteptat de către toată lumea și este extrem de important pentru sănătatea mintală să ne recompensăm cu o călătorie în țară sau în Europa.

În ultimele luni prețurile, fie că vorbim de cele ale untului, cărnii, combustibilului, biletelor de avion sau ale unei nopți de cazare, au crescut simțitor și există destule premise să o facă în continuare, lucru care totuși nu ar trebui să ne facă să renunțăm la acele lucruri care ne reîncarcă bateriile, cum ar fi călătoriile. Cu puțină organizare, documentare și atenție ne putem relaxa pe malul mării, la munte sau putem bate la pas prin orașe în cadrul unui city-break la costuri care să nu ne îndatoreze sau afecteze vertiginos bugetul lunar.

Cinci trucuri petru a călători la preț decent:

  1. Încearcă să îți planifici concediul în funcție de oferte promoționale – pentru acest lucru ai nevoie în primul rând de flexibilitate, este mult mai greu să beneficiezi de o promoție, fie la transport, fie la cazare atât timp cât te cramponezi de o anumită perioadă. Următorul pas este să urmărești zilnic site-urile de călătorii, cum ar fi Aventurescu.ro sau Tiptrip.ro și în cazul unei călătorii cu avionul, agregatoare precum Momondo.ro.
    Tot la acest capitol aș include și flexibilitatea în ceea ce privește mijloacele de transport, de exemplu dacă vrei să vizitezi Roma și găsești un zbor la un preț bun București-Roma, dar zborul retur este foarte costisitor, poți lua în calcul un zbor Napoli- București și să parcurgi distanța de la Roma la Napoli cu trenul. Acest truc este valabil și pentru călătoriile în interiorul unei anumite țări, de exemplu Italia este foarte bine conectată prin rețeaua feroviară și o bună parte din trenuri se găsesc la prețuri imbatabile. În această perioadă, de exemplu, Spania și Germania a redus foarte mult biletele între diverse destinații interne.
  2. Vizează pe cât posibil perioadele din extrasezon – desigur, dacă dorești să petreci o săptămână la mare pe plajă nu te poți duce în luni precum octombrie sau noiembrie, dar ai să fi surprins ce dealuri bune poți găsi de exemplu pe litoralul croat sau spaniol în luni precum iunie sau septembrie. Acest lucru te ajută inclusiv să scapi de supraaglomerația specifică lunilor iulie sau august, dar și să faci o economie importantă la prețul de cazare. În cazul city-breakurilor, un alt avantaj al călătoriilor în extrasezon îl reprezintă inclusiv temperatura mult mai prielnică, de exemplu orașe precum Napoli, Roma, Barcelona sau Sevilla sunt efectiv sufocante pe timp de vară, dar cu o temperatură ideală în luni precum noiembrie, ianuarie, februarie sau martie.
  3. Alege cu atenție locul de cazare – dacă nu ești foarte pretențios și nu dorești musai să stai cazat într-o cameră de hotel, cu ajutorul platformelor Booking (aici chiar sunt proprietăți care au preț redus dacă faci rezervarea de pe mobil) sau Airbnb, ai posibilitatea să îți închiriezi propriul apartament, sau chiar o cameră în cadrul unei proprietăți pusă la dispoziție de o gazdă.  De asemenea, este important să verifici în prealabil posibilitățile și conexiunile de transport pe care le ai în funcție de destinația în care mergi. În foarte multe cazuri, dacă închiriezi un apartament în afara zonei centrale, poți economisi până la 20-30% din prețul cazării și ai și alte beneficii despre care discutăm la punctul patru.
  4. Planifică-ți atent și diversificat mesele – știm cu toții că o bună parte din bugetul dedicat unei vacanțe se duce pe mâncare. Dacă alegi varianta unei cazări la apartament, sau într-o locație în care ți se pune la dispoziție o bucătărie și un frigider, te poți folosi de supermarket pentru o parte din mesele zilnice. Desigur, nu mă refer să-ți gătești oale cu ciorbe, dar cel puțin pentru mic dejun sau pentru asamblarea unei salate acest lucru poate constitui o soluție decentă, plus că în Europa găsești în supermarketuri raioane generoase de mâncăruri semipreparate și dacă ai un cuptor la cazare, în 15 minute poți avea la dispoziție o gustare savuroasă. Pentru mesele pe care dorești să lei iei în oraș poți urmări restaurantele specifice localnicilor, care de obicei au inclusiv meniuri zilnice la prețuri foarte bune și de regulă, sunt prezente un pic în afara zonei turistice. Mai ai la dispoziție și o aplicație care îți prezintă reduceri în anumite intervale orare și la anumite restaurante, The fork.
  5. Alege obiectivele turistice gratuite sau ieftine – în multe locații din Europa, sunt anumite zile în care o bună parte din atracțiile turistice beneficiază de intrare liberă sau reduceri semnificative. O documentare prealabilă te poate duce în multe dintre acestea fără a te face să scoți din buzunar sume la care îți este greu să renunți. În același timp, aproape că nu există oraș în care să nu găsești tot felul de locuri sau obiective mai puțin populare de care te poți bucura chiar gratuit sau la prețuri modice.

Toate aceste sfaturi sunt în principal valabile pentru călătoriile pe cont propriu, în cazul unor pachete achiziționate prin agenții de turism este foarte important ca acestea să fie achiziționate din timp și o altă modalitate bună de a economisi bani sunt vacanțele all inclusive, care vin totuși cu dezavantajul de reducere a mobilității pe timpul concediului.