În strâns parteneriat cu Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD) și Casa Europei ,,EUROLINK” vă așteaptă miercuri, 9 noiembrie 2022 la Conferința Europeană pentru Transformarea Educației “Promovarea competențelor transversale ale tinerilor în noua UE și în perspectiva viziunii SDG 2030 a ONU”.
Evenimentul va avea loc la Rectoratul Universității din București și este organizat de Fundația EUROLINK-Casa Europei în colaborare cu Centre européen Robert Schuman din Scy-Chazelles (Franța) și cu susținere financiară din partea programului european „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori – CERV”.
Cine se numără printre invitații speciali?
Printre speakerii conferinței de marcă se află reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Ministerului Cercetării.
Dincolo de aceștia, vor fi remarcați reprezentanți ai Institutului UNESCO pentru Lifelong Learning (Hamburg), precum și: Prof. Dr. Habil. Eric Gilder – Departamentul de Comunicare și Studii de Dezvoltare, PNG Technological University/Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu; Acad. Prof. Mircea Dumitru – Director Executiv, Comisia Fulbright Româno-Americană / Vicepreședinte, Academia Română; Dr. Madlen Șerban – Secretar General, Comisia Națională a României pentru UNESCO / Fost Director al European Training Foundation (Bruxelles).
Din partea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, va fi prezent decanul instituției, Conf. Univ. Dr. Antonio Momoc. Acesta este și gazda evenimentului și, totodată, co-moderatorul dezbaterilor din cadrul conferinței, alături de Coordonatorul General CIO-SUERD ,,Jean Bart”, Prof. Asoc. Sever AVRAM.
Ce puncte cheie va avea conferința?
Conferința are loc în contextul aniversării unui deceniu de la lansarea proiectului de internaționalizare a educației – Catedra Internațională Onorifică ,,Jean Bart” (CIO-SUERD) și a 25 ani de la fondarea Casei Europei ,,EUROLINK” la București.
Etapa actuală în legătură cu provocările și oportunitățile asociate care decurg din adoptarea urgentă a mai multor reforme cheie legate de transformarea educației se referă la trei abordări largi discutate și evaluate în acest domeniu și merită atenția tuturor părților interesate.
La nivel mondial, Națiunile Unite, în special prin UNESCO, punct cheie al Summit-ului privind Transformarea Educației au considerat necesară adoptarea unui nou ,,Contract Social pentru Educație”, ce implică și stimulează majore transformări în curs, cu incidență specială asupra Învățării și Cunoașterii, în special al celei incluzive, deschise intergenerațional către toate categoriile de vârstă.
În același timp, Conferința privind Viitorul Europei la nivel Occidental – chiar dacă nu se încheie cu o modificare a Tratatului UE – a demonstrat necesitatea unor proiecte transformatoare cu niveluri sporite de transparență în sprijinul educației, în special al educației unei noi generații de de tineri pro-europeni.
În sfârșit, la nivel național, continuarea implementării reformelor pe care România și le-a angajat prin PNRR ca program agreat cu Comisia Europeană va aduce beneficii tuturor, inclusiv prin modernizarea legilor în favoarea „României Educate”, oferind o mare oportunitate pentru protagoniști. Printre aceștia se numără profesori și formatori, universități și centre de cercetare și inovare, agenții guvernamentale, organizații ale societății civile și organizații internaționale, elevi, studenți și părinții acestora.
Ce subiecte vor fi dezbătute?
După o lună de consultare publică, CIO-SUERD „Jean Bart” a decis că va trimite pe câmpul dezbaterii, Declarația-Apel a Conferinței Europene, care va fi distribuită ulterior către instituțiile europene și autoritățile guvernamentale de resort. Declarația subliniează cu predilecție racordarea la sistemul etic de valori europene, programat prin Programul CERV al UE, pentru promovarea unei integrități autentice și a reputației profesionale a membrilor corpului pre-universitar și universitar, inclusiv în domeniul încurajării palpabile a educației duale ce intră, prin PNRR.
Printre partenerii și susținătorii mass-media CIO-SUERD „Jean Bart” se numără AGERPRES, Radio România Actualități, Agenția de presă RADOR, CaleaEuropeana.ro, Project-E, Comunicații mobile, Finantare.ro, PRWave.ro, Buletin Dunărean, 24Pharte.
Cum mă înscriu?
Pentru detalii suplimentare și confirmarea participării, online sau fizic, cei interesați pot consulta site-ul http://ciosuerd.houseofeurope.ro/conferinta-europeana-pentru-transformarea-educatiei și