În inima Africii, Republica Democrată Congo (RDC) se confruntă cu una dintre cele mai severe crize umanitare și de securitate din lume, un conflict care pune în pericol nu doar populația locală, ci și echilibrul întregii regiuni. De-a lungul aniilor, conflictele africane au fost adesea caracterizate de o complexitate greu de urmărit: alianțe volatile, facțiuni armate care se transformă și se reconfigurează, și milioane de oameni prinși într-un ciclu nesfârșit de violență și suferință. În fața acestui haos, devine tot mai dificil să distingem clar cine sunt actorii principali, care sunt cauzele fundamentale ale conflictului și cum se desfășoară, în realitate, această criză care pare să nu aibă sfârșit.
Situația din RDC ilustrează perfect acest fenomen. Țara este, de ani de zile, scena unor lupte sângeroase, dar în ultima perioadă, conflictul a escaladat dramatic din cauza revenirii în forță a grupării rebele M23. Deși învinsă în trecut, această grupare a reapărut și a destabilizat estul țării, transformând regiunea într-un nou câmp de bătălie. Revenirea sa nu a afectat doar RDC, ci a amplificat și tensiunile geopolitice din regiune, în special cele dintre Congo și Rwanda, alimentând suspiciuni, acuzații și confruntări diplomatice.
În acest context, este crucial să înțelegem ce se întâmplă cu adevărat. Cine sunt rebelii M23? Ce îi motivează să revină acum? Ce rol joacă puterile regionale și care sunt implicațiile acestui conflict pentru milioanele de civili prinși în mijlocul violențelor? În rândurile următoare, vom analiza aceste aspecte, încercând să clarificăm dimensiunile reale ale crizei care zguduie Republica Democrată Congo.
Istoria care explică haosul de astăzi
Pentru a înțelege pe deplin situația actuală, trebuie să ne întoarcem în timp. RDC a fost scena unor conflicte armate devastatoare. Totul începe cu perioada colonială, continuă cu era Mobutu și este culimată cu Primul și Al Doilea Război din Congo..
Conflictele din RDC nu pot fi înțelese fără a privi evenimentele din Rwanda din 1994, când statul african a fost zguduit de un genocid. Acesta a implicat doua grupuri etnice, Tutsi și Hutu, și a dus la moartea a 800.000 de oameni, în mare parte Tutsi. Când Frontul Patriotic Rwandez (FPR) condus de Paul Kagame a preluat puterea și a pus capăt genocidului, sute de mii de refugiați Hutu au fugit în estul Republicii Democrate Congo (care atunci se numea Zair).
Republica Democrată Congo sursă foto: arhiva companiei
Aceasta a fost scânteia care a aprins Primul Război din Congo (1996-1997). Guvernul de atunci al Zairului, condus de dictatorul Mobutu Sese Seko, le-a oferit adăpost acestor grupuri armate Hutu. El le-a permis să folosească teritoriul congolez ca bază pentru atacuri asupra noului guvern rwandez. Rwanda, împreună cu Uganda, au decis să acționeze și au sprijinit o coaliție de rebeli congolezi condusă de Laurent-Désiré Kabila.
În doar câteva luni, forțele aliate ale coaliției de rebeli a reușit sa ocupe capitala statului congolez. Dicatatorul Mobutu a fost nevoit sa fugă în Maroc, unde a și murit în 1997, iar Kabila s-a autoproclamat președinte. Țara a fost redenumită din Zair în Republica Democrată Congo.
Liniștea nu a durat mult. Odată ajuns la putere, Kabila a început să devină suspicios față de foștii săi aliați. Relația s-a deteriorat rapid, iar în 1998, a rupt relațiile cu Rwanda.
Așa a început Al Doilea Război din Congo (1998-2003), un conflict care a implicat nu doar Rwanda și Uganda, ci și alte șapte state africane, fiind supranumit „Marele Război African”.
În mijlocul acestui haos, în 2001, Laurent-Désiré Kabila a fost asasinat de propriul său bodyguard, într-un complot care nu a fost niciodată complet elucidat. Puterea a fost preluată rapid de fiul său, Joseph Kabila, care, spre deosebire de tatăl său, a înțeles că nu poate câștiga acest război prin mijloace militare.
În 2002, după negocieri îndelungate, Rwanda și Uganda au fost forțate de comunitatea internațională să-și retragă trupele din RDC. Acordul din 2003 a pus capăt oficial conflictului, iar în 2006 au fost organizate primele alegeri democratice din Congo în peste 40 de ani.
Cu toate acestea, efectele războaielor au fost devastatoare: peste 5 milioane de oameni au murit, în cea mai sângeroasă conflagrație de după Al Doilea Război Mondial.
Deși războiul s-a încheiat oficial în 2003, estul RDC a rămas un focar de instabilitate, iar grupările rebele, inclusiv M23, au continuat să lupte pentru controlul teritoriilor. Astfel, conflictul din Congo nu a fost niciodată pe deplin rezolvat, ci doar transformat într-un război de intensitate mai mică, dar la fel de brutal pentru populația civilă.
Cum reușește M23 să supraviețuiască și să se întărească?
Mișcarea 23 martie (M23) a luat naștere în 2012, când un grup de soldați congolezi s-au răzvrătit împotriva armatei naționale. Aceștia au invocat nemulțumiri legate de incapacitatea guvernului de a pune în aplicare un acord de pace din 2009. Acest acord viza integrarea unei grupări rebele, susținută de Rwanda, în armata națională congoleză.
Format în principal din etnici Tutsi, M23 a cucerit inițial teritorii cheie din estul țării. Facțiunea a fost înfrântă în 2013 printr-o operațiune militară comună a forțelor congoleze și ale Organizației Națiunilor Unite.
Steagul Republicii Democratice Congo pe brațul unui soldat, sursă foto: dreamstime
Cu toate acestea, gruparea a reapărut în 2021 lansând ofensive surprinzătoare și reaprinzând ostilitățile în provincia Kivu de Nord. Din 2022, M23 și-a intensificat ofensivele prin capturarea de zone strategice și prin relocarea forțată a sute de mii de civili. La începutul anului 2025, rebelii au lansat o campanie agresivă, preluând controlul asupra unor orașe vitale și amenințând orașul Goma, capitala provinciei din Nordul-Kivului.
La începutul lunii februarie 2025, M23 a declarat unilateral un armistițiu, invocând motive umanitare și dorința de a facilita accesul ajutoarelor către populația afectată de conflict. Cu toate acestea, guvernul congolez a respins această declarație, catalogând-o drept „comunicare falsă”, în timp ce luptele au continuat în anumite regiuni. Purtătorul de cuvânt al armatei congoleze, Sylvain Ekenge, a declarat: „Ei cer o încetare a focului pentru a-și reorganiza și consolida forțele”, într-un interviu cu Reuters.
La nivel internațional, Consiliul de Securitate al ONU a cerut încetarea imediată a ofensivei M23 și retragerea forțelor externe din regiune, exprimând îngrijorări cu privire la escaladarea conflictului și la impactul asupra populației civile.
În același timp, președintele Rwandei, Paul Kagame, a respins criticile internaționale referitoare la implicarea țării sale în conflict, afirmând că Rwanda este pregătită pentru „confruntare” dacă va fi necesar. El a criticat eșecul eforturilor diplomatice regionale de a rezolva conflictul dintre RDC și M23 și a subliniat că Rwanda va acționa în interesul propriei securități.
Summituri regionale au fost organizate pentru a discuta soluții durabile, însă scepticismul persistă, având în vedere eșecurile anterioare în implementarea acordurilor de pace.
Drama civililor prinși în mijlocul unui război care nu se termină
Agravarea conflictului dintre forțele guvernamentale și M23 a dus la o criză umanitară gravă. Consecințele asupra populației civile sunt devastatoare conform organizațiilor umanitare care se ocupă cu documentarea condițiilor oamenilor de rând. Peste 700.000 de persoane au fost relocate forțat, iar rapoartele indică încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv masacre, violențe sexuale și recrutarea de copii soldați. Organizații precum UNHCR, Medici fără Frontiere și Crucea Roșie Internațională depun eforturi pentru a oferi ajutor, dar resursele sunt limitate, iar nevoile sunt copleșitoare.Economia locala si infrastructura au fost grav afectate, ceea ce duce la creșterea suferinței si înrăutățirea traiului populației.
Cine profită de haos?
Implicarea regională complică și mai mult situația. Rwanda este acuzată de susținerea M23, în timp ce Uganda are propriile interese în regiune. Uniunea Africană, Comunitatea Est-Africană și Națiunile Unite au reacționat, dar răspunsurile lor au fost adesea criticate ca fiind insuficiente. Puteri occidentale precum SUA, Franța și Belgia au cerut soluții diplomatice, impunând sancțiuni și încercând să medieze negocieri de pace. Cu toate acestea, tensiunile dintre RDC și Rwanda au complicat eforturile de pace, făcând dificilă o rezoluție durabilă.
Rwanda are interese strategice, economice și de securitate în estul Republicii Democrate Congo. Rwanda justifică intervențiile sale militare în estul RDC prin necesitatea de a neutraliza amenințările grupărilor Hutu care încă se mai află pe teritoriul RDC. Cu toate acestea, criticii susțin că este doar un pretext pentru a-și promova propriile interese economice.
Minerii rwandezi în căutare de metale prețioase, sursă foto: dreamstime
În realitate, Rwanda are un interes economic masiv în mineralele din estul Congo-ului, în special coltanul, staniul și aurul, resurse esențiale pentru industria tehnologică globală. De-a lungul anilor, diverse rapoarte ONU și ale organizațiilor pentru drepturile omului au acuzat Rwanda că profită de exploatarea ilegală a acestor resurse. Acest lucru este realizabil fie prin companii rwandeze care tranzacționează minereuri extrase ilegal din RDC, fie prin sprijinirea grupărilor rebele care controlează zone miniere. M23 este adesea considerată un intermediar al Kigali-ului (capitala Rwandei) pentru menținerea controlului asupra acestor resurse, deși guvernul rwandez neagă orice implicare directă.
Pe lângă securitate și economie, Rwanda are și un interes geostrategic în a menține o zonă tampon instabilă la granița sa. Rolul zonei este să limiteze influența guvernului de la Kinshasa (capitala RDC) și să împiedice consolidarea unei armate congoleze puternice în regiune. În acest sens, Kigali a fost acuzată că sprijină rebelii pentru a preveni RDC să devină un actor regional capabil să-și controleze eficient teritoriul și resursele. Această dinamică alimentează tensiunile dintre cele două țări și menține conflictul din estul Congo-ului într-un ciclu nesfârșit de violență și instabilitate.
Ce au descoperit românii pe câmpul de luptă?
În mijlocul acestui haos, un grup de mercenari români a intrat în scenă, sperând la o misiune ușoară și bine plătită. Angajați de guvernul congolez pentru a sprijini armata națională, acești soldați de elită s-au trezit rapid depășiți de realitatea brutală a conflictului. După ce M23 a capturat Goma, mercenarii, împreună cu resturile armatei congoleze, s-au văzut încolțiți lângă Lacul Kivu și granița cu Rwanda. În cele din urmă, au fost nevoiți să ceară ajutorul forțelor ONU, care le-au facilitat evacuarea prin Rwanda. Această experiență a fost o trezire brutală pentru acești soldați, care au realizat că misiunea lor era departe de a fi simplă sau lipsită de pericole.
Între speranță și realitate
