Infofinanciar > Info > Congresul Partidului Comunist Chinez! Care este cuvântul cheie din discursul Xi Jinping
Info

Congresul Partidului Comunist Chinez! Care este cuvântul cheie din discursul Xi Jinping

Congresul Partidului Comunist Chinez! Care este cuvântul cheie din discursul Xi Jinping
FOTO: hotnews.ro

Liderul de la Beijing se pregătește pentru cel de-al treilea mandat în funcția de președinte al Chinei. În cadrul Congresului Partidului Comunist, Xi Jinping și-a bazat discursul pe cuvântul ”securitate” pe care l-a folosit de zeci de ori. Xi a dat asigurări chinezilor că va salva și proteja țara, în condițiile în care economia statului șchiopătează iar politicile pe care vrea să le implementeze președintele nu sunt văzute cu ochi buni de experți.

Congresul a fost urmărit de întreaga suflare chineză de la elevi, călugării budiști,  funcționari publici până la cei care se luptă cu pandemia de Covid. Propaganda comunistă a mers până într-acolo încât o nuntă a fost întreruptă pentru ca nuntașii să intoneze imnul. Elevii din clasele primare au avut ca temă vizualizarea discursului rostit de X Jinping iar părinții copiilor au fost nevoiți să dovedească.

Xi Jinping va conduce China în stilul dictatorului sovietic Ilici Lenin

Cel de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist nu propune un lider care va conduce țara ci cum va conduce Xi Jinping, China. În acest sens, Kevin Rudd, CEO Asia Society afirmă că stilul în care va fi condusă administrația de la Beijing va fi similar cu cel al lui Lenin „ Controlul în stil leninist al lui Xi Jinping asupra partidului este foarte, foarte puternic.

Îl veți vedea reales, în mod remarcabil, cu aproximativ 2.300 de voturi la zero. Mai mult, vom vedea că sunt numiți în funcții cheie doar apropiații lui. Într-adevăr, se preconizează o încoronare profundă a unui lider care va fi acolo nu doar în următorii cinci ani. Intenționează să râmână la putere toată viața”.

În altă ordine de idei, pentru a-și duce la bun sfârșit discursul viitorul președinte chinez a apelat de nenumărate ori la folosirea cuvântului ”Securitate”, în trecut alți lideri chinezi se bazau pe capacitatea lor de a asigura creșterea economică, însă în condițiile actuale Xi a încercat să mute atenția la Securitate. Comentatorii politici consideră că prin utilizarea acestei strategii, Jinping subliniază faptul că el poate fi cel care salvează și protejează China.

„ De asemenea, el a mutat, recent, centrul de greutate al politicii economice spre abordarea stângii marxiste, adică un rol și mai mare al statului asupra sectorului privat. În același timp, a virat spre dreapta naționalistă în privința politicilor de securitate externă”.

Xi Jinping a vorbit ca pe vremea lui Mao Zedong despre un nou „gigantic salt înainte”, pentru creșterea substanțială a PIB-ului pe cap de locuitor. Numai că economiștii prevăd anul acesta o creștere economică mult prea modestă pentru ambițiile Chinei: doar 3,3 %, departe de ținta fixată, de 5,5%.

Relațiile dintre China si Statele Unite se vor deteriora

Mai mult, Xi Jinping a semnalat că nu există vreo schimbare de direcție pentru cei doi factori principali de risc care trag în jos economia Chinei: regulile stricte anti-Covid și politicile pentru piața imobiliară, încă în criză după ce a a fost astă-vară aproape de colaps, declarat Kevin Rudd, potrivit stirileprotv.ro

Analiștii politici aduc în discuție și situația tensinată dintre China și Taiwan, Taipeiul este inclus în planurile Beijingului de a deveni o putere regională și globală, iar pentru acest lucru trebuie ca micuța insulă să intre sub suveranitatea chineză „ scopul național final al Chinei este cel de „reîntinerire” națională.

Acesta este formula codificată pentru ambițiile Chinei de a deveni o putere regională și globală dominantă. Nu poate să realizeze asta fără să aducă Taiwanul sub suveranitate chineză. Și, dacă vreți, timpul se scurge. Doar dacă nu cumva, între timp, Statele Unite și aliații lor din Taiwan reușesc să genereze descurajarea militară și economică”.

De asemenea, experții estimează că relația dintre Joe Biden și Xi JingPin se va deteriora mai tare „ China se opune neclintit oricărui unilateralism, protecționism, hegemonie și activități de agresiune”, a afirmat Xi Jinping.