Congresul PPE de la București a adus un câștig important pentru Ursula von der Leyen. Aceasta a fost nominalizată oficial de liderii europeni pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene.
Ursula von der Leyen a primit nominalizarea oficială din partea popularilor europeni. Candidatura sa a fost aprobată cu 400 de voturi pentru și 89 împotrivă. Astfel, aceasta este mai aproape de a obține un nou mandat de cinci ani la conducerea executivului european. von der Leyen a fost singurul candidat pe lista PPE pentru alegerile europene din 6-9 iunie.
„PPE este partidul care a susţinut o Europă care se poate apăra. Şi noi vom fi partidul care va îndeplini o uniune a apărării. Iar acest subiect necesită toată atenţia. Şi, prin urmare, avem nevoie de un comisar pentru apărare desemnat pentru următorul mandat” a afirmat Ursula von der Leyen în discursul susținut, conform Observator .