Senatul a adoptat proiectul de lege inițiat de Guvern pentru modificarea și completarea actelor normative din cardul pensiilor speciale, cu 79 de voturi „pentru” și 37 de voturi „împotrivă”. Sunt vizate, în total, șase categorii de pensionari.
Guvernul a argumentat în expunerea de motive pentru proiectul de lege cu privire la pensiile de serviciu că „s-a creat un regim special de pensionare pentru anumite categorii socio-profesionale, derogatoriu de la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, de natură să creeze avantaje în favoarea acestora, în unele cazuri fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, încălcându-se principiul egalităţii de tratament între asiguraţii sistemului public de pensii”.
Ce amendamente a adoptat Senatul
Documentul a mai precizat că până la sfârșitul trimestrului IV al anului 2022 ar fi trebuit întreprinse demersurile necesare pentru intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale.
„Astfel, se face referire la o serie de categorii de indemnizaţii/pensii reglementate prin acte normative individuale cu caracter special, aplicabil pentru şase categorii: corpul diplomatic şi consular, funcţionarii publici parlamentari, personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, procurori şi judecători, personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, personalul Curţii de Conturi”, se mai arată în priectul de lege.
Printre amendamentele senatorilor PNL și PSD, admise la comisii, se numără și eliminarea prevederii prin care magistrații CSM pot beneficia de pensie de serviciu după doar un singur mandat, aplicarea unui impozit de 15% pentru partea de necontributivitate a pensiilor de serviciu, opţiunea pentru o singură pensie de serviciu, eliminarea a cinci sporuri din pensiile de serviciu ale militarilor, indexarea pensiilor de serviciu cu rata medie anuală a inflaţiei.
Dezbatere aprinsă în Senat înainte de votul final
Liderul partidului PSD, Radu Oprea, a declarat în plenul Senatului că social-democrații vor vota legea, considerând-o „perfectabilă” și va merge la Camera Deputaților, lucru care s-a și întâmplat. „Dialogul cu Comisia Europeană, cu partenerii noştri va continua şi sunt convins că, într-un final, această temă a pensiilor din România, prin cele două modalităţi de creştere a pensiilor foarte mici şi diminuare a pensiilor foarte mari, va face ca această problemă să fie acceptată în societate şi să găsim acea soluţie echitabilă, echilibrată pentru toţi românii”, a afirmat Oprea.
Senatorii opoziției au criticat dur proiectul de legislație, deoarece acesta nu mută nicio pensie „pe principiul contributivităţii, echitabil” pentru toţi cetăţenii, după spusele lui Ștefan Pălărie. „Ce nu face legea aceasta este cât se poate de simplu: în primul rând, nu mută nicio pensie pe principiul contributivităţii, echitabil pentru toţi cetăţenii români în faţa legii, niciuna nu este mutată. În al doilea rând, nu contribuie la o sustenabilitate a fondului de pensii”.
„Nu ne permitem să amânăm reforme necesare pentru ca apoi cetăţenii să iasă în stradă, pensionarii să iasă în stradă pentru că nu sunt plătite pensiile la zi, la timp, sau pentru că sunt plătite pensii mai mici. Nu este posibil să rămânem în continuare în Imperiul Bizantin, având un sistem de pensii în care, din mila legiuitorului sau celui care are o majoritate conjuncturală, să se mărească cu 5%, cu 15%, cu 3% pensiile, iar pensionarii să stea cu sufletul făcut ghem în faţa televizorului. Nu aşa trebuie să fie făcute lucrurile.
Dacă vrem să fim centrul Europei, vestul Europei, dacă vrem să fim un stat modern, avem nevoie de legi sigure, predictibile, în care toţi cetăţenii sunt trataţi în mod egal în faţa legii şi în care ştim deja de pe acum peste trei ani cu cât o să fie indexată pensia, în aşa fel încât muritorii de azi, pensionarii, să poată avea un trai decent”, a mai considerat Pălărie, citat de Agerpres.