Infofinanciar > Info > Consiliul de administrație al BNR: „Noile taxe și impozite vor crește inflația”
Info

Consiliul de administrație al BNR: „Noile taxe și impozite vor crește inflația”

Consiliul de administrație al BNR: „Noile taxe și impozite vor crește inflația”
sursă foto: cancan.ro

În ședința din 8 noiembrie, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția noiembrie 2023, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile.

„Prognoza actualizată reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflației de-a lungul următorilor doi ani, pe o traiectorie mai ridicată însă în 2024 decât cea previzionată anterior, dar ușor mai joasă pe parcursul trimestrelor ulterioare. Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să se mărească în debutul anului viitor – sub impactul majorării și introducerii unor taxe și impozite –, și să descrească gradual în următoarele trimestre, dar să-și accelereze scăderea în 2025, coborând în interiorul intervalului țintei la finele orizontului prognozei.

Descreșterea va fi antrenată pe mai departe de factorii pe partea ofertei, în principal de efecte de bază dezinflaționiste și de corecții descendente ale cotațiilor unor mărfuri, cărora li se alătură influențele anticipate să vină din restrângerea relativ abruptă a excedentului de cerere agregată începând cu trimestrul III 2023 și din intrarea gap-ului PIB în teritoriul negativ spre finele anului viitor – cu câteva trimestre mai devreme decât se previzionase anterior

Incertitudini și riscuri notabile rămân asociate însă și conduitei viitoare a politicii fiscale și de venituri, date fiind, demersurile recente vizând limitarea cheltuielilor bugetare în 2023 și posibila mărire în următorii ani a pachetului de măsuri fiscal-bugetare corective, dar și implicațiile potențiale ale noii legislații privind pensiile și salariile din sectorul public, precum și eventuale noi majorări salariale acordate personalului bugetar. În același timp, incertitudini și riscuri semnificative la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generează războiul din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, precum și evoluțiile economice sub așteptări din Europa, îndeosebi din Germania”, explică Consiliul BNR.