Ministerul Educației a fost sancționat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) din cauza ordinului ce vizează criteriile pentru acordarea burselor. Legea ar fi presupus eliminarea burselor rurale pentru liceeni și a burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a. Ministerul Educației a absentat de la audierile CNCD.
Nu cu mult timp în urmă, Ministerul Educației și-a propus să elimine bursele rurale pentru liceeni și a burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a. În acest context, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat rapid, considerând această lege o nedreptate.
Legea Ministerului Educației
Conform edupedu.ro, ordinul 5.379 din 7 septembrie 2022, din partea Ministerului Educației presupunea eliminarea bursei sociale pentru elevii din mediul rural, care învață în altă localitate decât cea de domiciliu, urmând să primească această bursă doar elevii de gimnaziu și cei din clasele mai mici, mai exact de la clasa pregătitoare, până în clasa a IV-a.
„Art. 15. — (1) Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:
d) elevii din învățământul primar și gimnazial din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei; prin localitate de domiciliu se înțelege comuna/orașul cu subdiviziunile sale administrative”, ar fi presupus actul normativ propus de Ministerul Educației.
Ordinul mai transmite și eliminarea bursei de merit pentru elevii de clasa a V-a. Până acum, aceasta se acorda în baza mediei din semestrul al II-lea, dar anul acesta școlar are o împărțire pe module, nu pe semestre. „Art. 9. — Bursele de merit se acordă elevilor din clasele a VI-a – a XII-a de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, în funcție de rezultatele obținute la învățătură”, potrivit ordinului.
Reacții din partea mai multor oficiali
Într-o declarație trimisă către sursa antemenționată, Avocatul Poporului a criticat eliminarea acestor burse și a transmis că „se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată”.
CNCD a fost a doua ramură care a criticat decizia ministerului, autosesizându-se încă din primele zile ale expunerii actului către mediul public.
În data de 10 septembrie, fostul ministrul al Educației i-a acuzat de ,,politicianism” pe cei care aduc critici la decizia privind eliminarea burselor sociale de 200 de lei pentru liceenii din sate care învață în altă localitate. Acesta i-a apostrofat pe mai mulți jurnaliști la Guvernul României că emit „fake news” și a susținut că eliminarea burselor de merit elevilor de clasa a V-a este “un exemplu de fake news”.
Lucian Lungoci, deputat PSD, susține că „decizia Ministerului Educației este pur și simplu aberantă, în condițiile în care rata abandonului școlar este în creștere și când una dintre cauze este legată de lipsa posibilităților financiare ale familiilor acestor elevi”.
Organizația Salvați Copiii România critică, la rândul său, Ministerul Educație, privind eliminarea fără nicio justificare a bursei de merit pentru clasa a V-a și a bursei de ajutor social pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate.
World Vision România solicită Ministerului Educației să reintroducă bursele sociale pentru elevii din rural, deoarece acoperirea cheltuielilor de transport nu asigură și alte nevoi specifice ale elevilor navetiști, potrivit organizației.