Infofinanciar > Info > Cum să contești o amendă. Trebuie să știe toți șoferii
Info

Cum să contești o amendă. Trebuie să știe toți șoferii

Cum să contești o amendă. Trebuie să știe toți șoferii
Foto: playtech.ro

Dacă ai luat o amendă de circulație și consideri că nu ai fost vinovat, legea spune că poți să o contești. Totuși, trebuie să știi că procedura este destul de complicată.

Cum contești o amendă

Legea pe care te sprijini este O.G. nr. 2/2001.

Potrivit legii, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu:

  • data și locul unde este încheiat;
  • numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator;
  • numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului,
  • descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
  • indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția;
  • indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație;
  • posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii

„Lipsa uneia dintre mențiunile privind numele și prenumele agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”, se mai menționează în lege.

Dosar de contestație

Pentru a contesta procesul-verbal trebuie un dosar de contestație.

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Actele necesare pentru dosarul de contestație sunt: plângerea; copie după procesul-verbal de contravenție; dovada achitării taxei judiciare de timbru; alte documente justificative.

„Plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede Alineatul (1) al articolului 32, din O.G nr. 2/2001.