Procesul de digitalizare a tranziției energetice ia amploare în Germnaia. Autoritățile pornesc acum un program de promovare a contoarelor inteligente de măsurare a energiei electrice. De anul viitor, din 2025, în fiecare gospodărie ar trebui să se găsească un astfel de dispozitiv. Mai apoi, în 2032, cetățenii ar trebui să aibă acasă un întreg sistem de măsurare.
Astfel, instalarea acestor contoare a devenit obligatorie prin lege în Germania. Este vorba despre un proiect pe termen lung ce are drept scop final digitalizarea întregului sistem de tranziție energetică din toată Germania. În prezent, majoritatea cetățenilor din această țară folosesc contoarele clasice de electricitate, cu carcasă neagră, ce numără energia consumată în stil mecanic. Pe de altă parte, aceste contoare inteligente sunt dotate cu o tehnologie modernă ce măsoară energia în mod digital.
Contorul inteligent de măsurare a energiei
De asemenea, avantajele unui astfel de dispozitiv în gospodărie nu se opresc aici. În plus, aceeași tehnologie va putea transmite în timp real măsurătorile direct către opreratorul rețelei de energie electrică. Iar totul va putea fi urmărit chiar și de consumator, de pe telefonul mobil. Astfel, evoluția tehnologiei este una evidentă. Contoarele clasice erau utile doar la citirea valorii curente, dar aceste dispozitive noi au arhivate toate datele și pot fi consultate oricând.
Asta pentru că aceste dispozitive înregistrează consumul la fiecare 15 minute, iar toate datele sunt arhivate și pot fi accesate cu orice ocazie fie de către consumator, fie de către cineva din partea operatorului. La momentul de față, foarte puțini oameni folosesc un astfel de dispozitiv. Dar din 2025, aceste contoare vor putea fi accesate de către întreaga populație din Germania. Iar autoritățile recomandă acest lucru. Căci din anul 2032, aceste dispozitive inteligente vor deveni obligatorii pentru fiecare gospodărie în parte.
Ce spune legea
Cum s-a menționat anterior, contoarele inteligente vor deveni obligatorii pentru toată lumea peste câțiva ani. Însă, gospodăriilor care au un consum foarte mare de energie electrică, de peste 6.000 de kilowați-oră pe an, li se aplică deja această regulă. De asemenea, și cetățenii care folosesc un sistem fotovoltaic, un încălzitor de noapte controlabil sau o pompă de căldură sunt obligați, prin lege, să dețină un astfel de dispozitov în casă.
Din 2023, aceste contoare inteligente vor putea fi comandate chiar de la operatorul de energie electrică, căci procesul de conectare ar fi unul mult mai ușor. Iar prețul nu va fi deloc unul foarte mare. Este vorba doar despre o taxă de instalare în valoare de 30 de euro. Iar pe lângă această sumă ar urma să se plătească și alți bani, pentru mentenanță, însă nu este vorba despre sume foarte maro, scrie ziarulromanesc.de.