Garda de Mediu a efectuat o serie de controale la firmele care nu au contracte încheiate cu Sistemul de Garanție-Returnare. Prin urmare, sancșiunile au fost de ordinul zecilor de mii de lei.
Controalele au vizat comercianții, inclusiv hypermarket-uri, supermarket-uri şi market-uri care comercializează produse ambalate în Sistemul de Garanție-Returnare.
Conform autorităţilor, controalele au venit în urma unor neînțelegeri de funcționare a sistemului în ceea ce privește ambalajele primare nereutilizabile.
Controale pentru Sistemul Garanție-Returnare
„Comisarii din cadrul GNM Buzău, la sfârşitul săptămânii trecute au raportat efectuarea unui număr de 32 controale la agenţi economici, aplicând sancţiuni contravenţionale, 7 avertismente şi 8 amenzi în valoare de 85.500 de lei, pentru încălcarea dispoziţiilor prevăzute în HG 1074/ 2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, precum şi lipsa evidenţei numărului total al produselor în ambalaje SGR comercializate, lipsa evidentei ambalajelor SGR returnate şi a evidenţei garanţiilor plătite. Au fost impuse măsuri de remediere a deficienţelor constatate”, a informat Garda de Mediu Buzău.
Ministrul Mediului a făcut recomandări cu privire la comercianții care refuză să primească plata contravalorii garanției. Astfel, acesta a sfătuit populația să se adreseze Gărzii Naționale de Mediu. Instituția a primit instrucțiuni clare cu privire la sancțiunile unor astfel de fapte. Prin urmare, contravențiile pot ajunge și la 50.000 de lei.
Problemele ce țin de refuzul comercianților, privind rambursul de 50 de bani pentru ambalajele SGR, au fost semnalate mai ales în mediile rurale. În localitățile mici, cetățenii s-au lovit de aceste probleme, opțiunile de a face cumpărături fiind limitate în aceste locuri.
Consumatorii trebuie să reclame problemele
Fechet a precizat că refuzul de a rambursa garanția are un efect negativ asupra mediului. Pet-urile și recipientele care pot fi reciclate ajung la gropile de gunoi. Nu doar mediul înconjurător are de suferit, ci și eforturile de reciclare și sustenabilitate.
Drept urmare, în astfel de cazuri, consumatorii trebuie să reclame problemele la comisariatul Gărzii Naționale de Mediu din județele de domiciliu. Acest lucru se poate face în scris, telefonic ori prin intermediul paginii de Facebook a instituției.
„Oamenii trebuie să cunoască faptul că au acest drept de a li se rambursa garanția și, în măsura în care sunt refuzați de către comercianți în legătură cu rambursarea acestei garanții, pot sesiza Garda de Mediu (…). Mesajul pe care l-am transmis deja colegilor mei, comisarii Gărzii de Mediu, este acela că astfel de situații trebuie tratate cu toată fermitatea pentru a descuraja pe viitor un astfel de comportament. Oamenii, dacă sunt refuzați o dată, de două ori sau de trei ori, s-ar putea să arunce pur și simplu, așa cum se întâmpla și înainte, la pubelă, acele recipiente, înțelegând că sunt, pe de o parte păgubiți cu cei 50 de bani, dar poate că mai important de atât, în anumite situații, înțelegând că acele PET-uri, în loc să ajungă în fabricile de reciclare, vor ajunge în cel mai bun caz la gropile de gunoi”, a spus Mircea Fechet, potrivit mediaflux.