Coreea de Nord a amplasat un lansator pregătit pentru o rachetă balistică intercontinentală (ICBM). Phenianul ar putea să o lanseze în preajma alegerilor prezidențiale din SUA.
Declarația a fost făcută de parlamentari sud-coreeni, citând informații militare. Nordul ar putea încerca să evidențieze dezvoltarea armelor sale strategice.
Astfel, Phenianul ar putea lansa o rachetă cu rază lungă de acțiune. Mai există și posibilitatea efectuări celui de-al șaptelea test nuclear în preajma alegerilor din 5 noiembrie, au declarat oficiali sud-coreeni.
Miercuri, un lansator mobil a fost amplasat într-o locație pentru un posibil test al ICBM și reintrarea în atmosferă a unui focos de rachetă.
„Pregătirile unui lansator cu transportor-erector (TEL) sunt finalizate. Acesta este desfășurat într-o locație specifică. O lansare ICBM pentru verificarea tehnologică a reintrării focosului ar putea avea loc, cu o sincronizare care să vizeze alegerile prezidențiale din SUA, fie înainte, fie după, în noiembrie”, a declarat un oficial, conform reuters.