Infofinanciar > Lumea la zi > Coreea de Nord se aliază cu Rusia? Kim Jong Un dă ordinul pentru producția masivă a armelor de ultimă generație
Lumea la zi

Coreea de Nord se aliază cu Rusia? Kim Jong Un dă ordinul pentru producția masivă a armelor de ultimă generație

Coreea de Nord se aliază cu Rusia? Kim Jong Un dă ordinul pentru producția masivă a armelor de ultimă generație
Sursa foto dreamstime.com

Kim Jong Un, liderul de stat nord-coreean, a emis un ordin către fabricile producătoare de componente de rachete, artilerie, dar și alte arme șă își mărească capacitatea de producție, ca parte însemnată din procesul consolidării capacităților de apărare.

Acest ordin a fost emis în urma unor verificări pe care le-a făcut Kim de joi până vineri la fabricile care se ocupă cu producția de componente pentru o serie largă de arme.

Mai multe arme

Kim Jong Un, liderul nord-coreea, a cerut producția în masă a „diferitelor tipuri de componente pentru arme strategice de ultimă generație… și astfel să aducă o mare contribuție la realizarea unei revoluții în dezvoltarea de noi arme strategice de stilul nostru”.

Toate aceste evenimente au loc la scurt timp după ce reprezentantul rus, ministrul rus al Apărării, a efectuat o vizită în Coreea de Nord. Vocile spun că în timpul acestei întâlniri s-a ajuns și la un acord cu privire la furnizarea de arme în Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, informează mediafax.ro

Prietenie la cataramă

Pe data de 26 iulie, reprezentantul Rusiei, ministrul Apărării, a efectuat o vizită în Coreea de Nord.

Întâlnirea liderului nord-coreean Kim Jong Un cu ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, la Phenian, a generat multă curiozitate în regiunea extrem de volatilă și a declanșat, de asemenea, un semnal de alarmă în Occident.

Agenția Centrală Coreeană de Presă (KCNA) a relatat că Kim Jong Un și ministrul rus al Apărării au discutat chestiuni legate de „securitatea globală și regională”, în timp ce alte subiecte de conversație nu sunt specificate. Shoigu, care i-a prezentat lui Kim o scrisoare din partea președintelui rus Vladimir Putin, dar și un cadou, urmează să participe la o paradă militară cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a sfârșitului Războiului din Coreea.

„Tovarășul Kim Jong-un a avut o discuție cu tovarășul Serghei Șoigu și și-a exprimat opiniile cu privire la problemele de interes reciproc în lupta pentru apărarea suveranității și intereselor de dezvoltare ale celor două țări împotriva atitudinii autoritare și arbitrare a imperialiștilor și pentru realizarea justiției și păcii internaționale”, se menționează într-un raport al KCNA.

Mai apoi, la scurt timp după sosirea sa la Phenian, Shoigu a purtat discuții cu generalul Kang Sun Nam, șeful armatei nord-coreene.

„Este o plăcere să vă întâlnesc și să vă cunosc. Am acceptat cu recunoștință invitația dumneavoastră de a vizita Phenian, capitala unui stat prieten cu noi. Sunt recunoscător prietenilor coreeni pentru programul bogat propus. Încă din primele minute am simțit grija și atenția dumneavoastră. Este posibil nu numai să fii activ, ci și să înveți o mulțime de lucruri interesante despre Coreea de Nord, despre cultura, tradițiile și atracțiile dumneavoastră”, a declarat Serghei Shoigu, ministrul rus al Apărării.

Kremlinul a subliniat în repetate rânduri că Rusia consideră Coreea de Nord un partener important, cu care este legată de o frontieră comună și de o lungă istorie de colaborare, informează indianarrative.com