Infofinanciar > Lumea la zi > Corupția face ravagii în Ucraina. Armata a „pierdut“ 40 de milioane de dolari
Lumea la zi

Corupția face ravagii în Ucraina. Armata a „pierdut“ 40 de milioane de dolari

dolari sursa foto en.as
Sursa foto: Arhiva companiei

Serviciul de securitate din Ucraina, SBU, a declarat sâmbătă că a descoperit o schemă de corupție în achiziționarea de arme de către armata țării. Frauda are o valoare totală de aproximativ 40 de milioane de dolari.

Anunțul privind frauda în masă în domeniul achizițiilor a fost confirmat de Ministerul Apărării de la Kiev. Acesta survine într-un moment critic pentru Ucraina și va avea o rezonanță uriașă la nivel internațional.

Săptămâna viitoare Consiliul Uniunii Europene urmează să se reunească pentru a aproba un nou ajutor militar. Pe de altă parte, Casa Albă face presiuni asupra Congresului pentru a decide alocarea unei noi tranșe de sprijin financiar pentru Ucraina.

O schemă la nivel înalt

Lupta pentru eradicarea corupției endemice rămâne o problemă majoră, în timp ce Ucraina încearcă să își asigure aderarea la Uniunea Europeană.

SBU a declarat că o investigație a „demascat oficiali ai Ministerului Apărării și manageri ai furnizorului de arme Lviv Arsenal. Aceștia au furat aproape 1,5 miliarde de grivne în achiziționarea de obuze”. Raportul serviciului secret indică faptul că sunt implicați mai mulți oficiali la nivel înalt.

„Potrivit anchetei, foști și actuali oficiali de rang înalt ai Ministerului Apărării și conducători ai companiilor afiliate sunt implicați în această delapidare”, se arată în documentul citat. Deturnarea de fonduri a implicat achiziționarea a 100.000 de obuze de mortier pentru armată.

SBU a declarat că un contract pentru obuze a fost încheiat cu Lviv Arsenal în august 2022. Semnarea contractului a avut loc la șase luni de la începerea războiului. Plata a fost făcută în avans, unele fonduri fiind transferate în străinătate.

Dar nicio armă nu a fost furnizată vreodată, se arată în raport. Unele fonduri au fost apoi transferate în alte conturi străine.

În declarație se precizează că cinci persoane au primit „notificări de suspiciune”. Aceasta este prima etapă a procedurilor judiciare ucrainene. Persoanele notificat fac parte atât din cadrul ministerului, cât și al companiei furnizorului de arme. Unul dintre suspecți a fost reținut în timp ce încerca să treacă frontiera ucraineană, conform reuters.

Corupția, o problemă veche în Ucraina

Corupția în cadrul armatei nu este o problemă nouă în Ucraina. Anul trecut, în septembrie, ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, a fost demis, din cauza mai multor cazuri de corupție. Reznikov nu a fost acuzat că ar fi fost implicat personal în acte de corupție. Însă, sub conducerea sa mai multe cazuri au ieșit la iveală.

Când a venit la putere, în 2019, Volodimir Zelenski a promis că va eradica clientelismul și corupția care au afectat Ucraina timp de decenii. Un sondaj realizat de un institut din Kiev, anul trecut, arată că 78% dintre ucraineni îl consideră pe Zelenski responsabil pentru corupția guvernamentală. Sondajul a mai indicat că 55% consideră că ajutorul militar occidental ar trebui să fie condiționat de combaterea corupției.

Într-un raport din iunie, Fondul Monetar Internațional a declarat că donatorii și investitorii străini vor să vadă reforme. Acestea vizează îmbunătățirea transparenței și combaterea corupției „fără întârziere”. Corupția apare ca punct central și într-o evaluare a șanselor de aderare a Ucrainei la UE. Comisia Europeană a descris corupția ca fiind „o provocare serioasă care necesită o atenție continuă”, în iunie 2022.