Era stupid de ciudat sub comunism în preajma sărbătorilor cretștine, considerate oficial parte a unui obscurantism mai degrabă primitiv decât subversiv. Asta nu însemna că securiștii nu erau în alertă, sau că, pe stradă, patrulele cu milițieni nu se dublau ca număr…
Mai toate bisericile erau supravegheate, dar nu în sensul că se notau numele oamenilor, ci se încerca observarea numărului, ca nu cumva să sară vreo scânteie și să se aprindă vreun rug public al credinței. Temeri de activiști cu slujbe de idioți utili. Plus delațiunile care intraseră în zodia sporniciei.
Să rămânem la sărbătorile de iarnă. În anii 80, totul era trist. Deși prin mai toate magazinele atârnau tot soiul de lozinci aaproposde luna cadourilor, recte decembrie, nu prea avai ce să cadorisești. Până și lozinca ”nici o zi fără pește” nu prea mai avea sens, căci și codul și macroul deveniseră o raritate. Toiț ne sacrificam pentru un bine suprem: țara fără datorii.
Crăciun, un moș subversiv
În general, deși Moș Crăciun dăinuia în memoria colectivă și se cumpărau brazi în perioadă, la nivel oficial, sărbătoarea era combătută cu fervoare muncitorească: pe 24 și 25 decembrie, clasa muncitoare, plus tăranii, plus intelectualii, mergeau la muncă, unde nu făceau nimic. Pardon, țăranii nu erau racolați, căci erau nefolositori în perioadă, mai cu seamă datorită țuicii tradiționale.
Importat cu larghețe din Siberia eliberată de obscurantismul creștin, Moș Gerilă, era copia fidelă a unui Ded Moroz. Tradiția lui Ded Moroz era răspândită mai ales în țările slave de est și reprezinta o parte importantă a culturii ruse. La începutul epocii sovietice, autoritățile comuniste au interzis Ded Moroz, apoi, el a devenit o parte importantă a culturii sovietice. Traducerea literală a lui Ded Moroz este Bunicul Gheață. Sau Moș Gerilă, la noi.
Gras în reprezentare, roșu la îmbrăcăminte, el trebuie să îl alunge pe Crăciun din mitologia copiilor ce trebuiau să construiască un glorios comunism. O copie nereușită și, deseori, cinică, pentru că aducea conserve cu sardine și banane verzi. Și vodcă rusească.
Două sărbători
În mare însă, mai cu seamă la țară, româii s-au adaptat destul de rapid. Se ținea și Crăciunul, mai pe ascuns, mai cu carniță trimisă la oficialii locului, țuică și alte plocoane. Astfel, se mai închideau ochii la aceste scăpări religioase care otraveau sufletul poporului.
Dar și Moș Gerică era binevenit, căci, acesta, oficial fiind recunoscut, putea fi sărbătorit la vedere, cât de fastuos se putea, fără temeri. Numai că se serba pe 30 sau 31 decembrie și nicidecum pe 25 când magii căutau, în Palestina, pe altcineva.
În puține cuvinte, copiii de atunci primeau, la interval de câteva zile, doua tranșe de cadouri, după poșibilități, dar tot două oportunități reieșeau la socoteală.
Moș Gerilă devenise un bonus, pentru copii. Să fie primit, chiar dacă vena de la comuniști citire.
Înlocuirea, la tv, a colidelor era însă absolut ticăloasă. Plugușorul era singurul pseudocolind acceptat, la care se adăuga o sorcovă jumulită.
Și, plugușorul putea suna așa: „Anul care s-a-ncheiat/A fost mîndru şi bogat/Am’nălţat un imn ales/ Pentru-al XII-lea Congres/Cîntînd dragostea fierbinte/Pentru bravul preşedinte….“
