Infofinanciar > Info > Cresc amenzile pentru aruncarea gunoaielor! Primăriile vor primi noi obligații pentru reciclare
Info

Cresc amenzile pentru aruncarea gunoaielor! Primăriile vor primi noi obligații pentru reciclare

Cresc amenzile pentru aruncarea gunoaielor! Primăriile vor primi noi obligații pentru reciclare
sursa: Recondis

Se vor impune noi obligații pentru primării de a colecta separat deșeurile de hârtie, metal, plastic, sticlă și textile, pentru a evita sancțiunile aduse cu o nouă lege pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Aceasta a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

În plus, primăriile sunt obligate să determine dacă gestionarea acestor deșeuri ar trebui să fie realizată prin intermediul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau prin mai multe tipuri de contracte distincte pentru fiecare tip de material.

Amenzi mari pentru cei care nu reciclează

Ba mai mult, acestea trebuie să organizeze atribuirea acestor contracte pentru fiecare în parte conform deciziei luate. De asemenea, oamenii care aruncă deșeurile alandala și nu le sortează corespunzător după tipul de material vor fi sancționați cu amenzi severe. Astfel, plasticul trebuie reciclat separat de hârtie, ceea ce înseamnă că sticlele, pet-urile și ambalajele alimentare cât și cele de uz casnic trebuie aruncate separat, pentru ca mai apoi centralele de colectare a deșeurilor din gospodării să poată să le sorteze conform legislației.

Raul Pop, expert în deșeuri, de la asociația Ecoteca, a fost întrebat de Antena3 cum se poate rezolva problema curentă a țării noastre referitoare la lipsa de reciclare și a mormântului de gunoaie peste care șade România, dar și dacă acesta consideră că noua lege promulgată de Klaus Iohannis va avea vreun efect.

Legea nu schimbă de fapt nimic

“Din păcate nu vedem o nouă lege”, a răspuns Pop. Acesta explică că legea este doar o reiterare a unei legi deja existente. Există numai câteva lucruri suplimentare, spune expertul, cum ar fi dispunerea de către primării a posibilității de a separa materialele deșeurilor, care însă nu revoluționează situația problematică în care ne aflăm.

Conform acestuia, noile amenzi mărite s-ar putea să nu influențeze deloc primăriile să își îmbunătățească felul în care gestionează reciclările deșeurilor. În opinia dânsului, alte schimbări ar trebui făcute.

Raul Pop a explicat că sunt câteva lucruri foarte importante care ar trebui schimbate pentru a se arăta într-adevăr o evoluție bună a lucrurilor: cetățenii ar trebui să aibă dreptul să plătească exact pentru cantitatea pe care o aruncă personal, și nu o taxă universală cum este în prezent. Acest lucru i-ar ajuta pe oameni să își dea seama cât de mult reciclează și cât de mult gunoi aruncă, ca pentru următoarea lună să fie mai atenți cu gestionarea deșeurilor.

Colectarea separată ar fi o a doua măsură care ar trebui să se implementeze, în adevăratul sens, și nu doar la anumite și câteva colțuri de bloc pe ici pe colo, conform Antena3.