Senatul a adoptat tacit o nouă propunere legislativă. Aceasta a fost inițiată de grupul parlamentar USR.
Modificarea prevede majorarea progresivă anuală cu 1% a cotei de contribuţie la Pilonul II.
Termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 2 septembrie. Nota care prevede aplicarea propunerii a fost citită de vicepreşedintele Senatului, Virgil Guran.
Acesta a condus ședința de marți a plenului. „Începând cu data publicării prezentei legi in Monitorul Oficial al României, cota de contribuţie la fondul de pensii se majorează anual cu 1%, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an, până la atingerea unui procentaj de 10%”, prevede nota.
Potrivit expunerii de motive, creşterea cotei de contribuţie la Pilonul II ar facilita „o tranziţie adecvată şi sustenabilă” spre o cotă de 10%, conform agerpres.