Infofinanciar > Info > Cresc iar prețurile la pompă. Cât a ajuns să coste benzina
Info

Cresc iar prețurile la pompă. Cât a ajuns să coste benzina

Cresc iar prețurile la pompă. Cât a ajuns să coste benzina
Sursa foto: Arhiva companiei

După ce în urmă cu câteva zile, Petrom a crescut prețul la carburanți, astăzi benzina s-a scumpit din nou. Liderul pieței de distribuție a carburanților, Petrom, a majorat din nou prețurile. Benzina standard a ajuns astfel să coste 6,72 lei/litru, cu 4 bani mai mult. Motorina a rămas la același nivel însă, 7,18 lei/litrul pentru cea standard.

Conform datelor e-nergia, aceasta este a treia majorare consecutivă a prețului carburanților. Anterioara, de patru bani pe litru, a avut loc pe 22 ianuarie, iar înaintea acesteia a mai crescut prețul la motorină cu patru bani pe litru pe 18 ianuarie.

Cresterile survin după ce Petrom a efectuat două ieftiniri operate în ianuarie, de 12 bani pe litru la ambii carburanți. O măsură venită în contextul în care, de la 1 ianuarie, prețurile au crescut cu 29 de bani pe litru la benzină și cu 26 de bani pe litru la motorină, ca urmare a creșterii accizei. O altă majorare a accizei este prevăzută la 1 iulie. Aceasta va fi de 43 de bani la litrul de benzină și de 40 de bani la litrul de motorină.