De la 1 ianuarie 2025, românii care au credite în derulare vor plăti dobânzi mai mici, ca urmare a faptului că indicele de referință IRCC va fi actualizat la începutul anului viitor. Însă, în ultimele trei luni din 2024, debitorii vor fi nevoiți să plătească rate mai mare, cu un indice IRCC cotat la cea mai mare valoare de când a fost introdus.
În momentul de față indicele ROBOR și IRCC au aceeași valoare. Cu toate acestea, cel din urmă va crește din nou de la 1 octombrie, de la 5,86 până la cea mai mai mare valoare de când a fost introdus, respectiv 5,99%.
Indicii ROBOR și IRCC au aceeași valoare
Valoarea stabilită pentru ultimele trei luni din 2024 are la bază o formulă de calcul stabilită pe baza mediei dobânzilor zilnice la tranzacțiile interbancare din perioada aprilie-iunie. Din cauza modului în care se aplică IRCC- ul, și anume cu o întârziere de 6 luni de la prima dată trimestrială și de trei luni de la ultima, indicele se află cu mult în urma tendinței politicii monetare, potrivit portalului Profit.
Banca Centrală a României a redus dobânzile cu jumătate de procent în lunile iulie și august, însă creditorii vor plăti rate mai mare începând cu ianuarie 2025. Conform sursei citate, IRCC va scădea la 5,67% de la 1 ianuarie și se va menține în această limită până la sfârșitul lui martie 2025.
La scurt timp după ce BNR a redus rata cheia la 6,5% pe an și rata facilității de depozit la 5,5%, dobânzile din piață au scăzut până aproape de 5,5% în mare parte datorită excedentului de lichiditate. Analiștii din piața bancară estimează că Banca Centrală a României va continua politica de reducere a ratelor cu alte 0,5 puncte procentuale.
Cu ce valoare vor scădea creditele
Cu toate acestea, specialiștii de la ING sa UniCredit se așteaptă ca BNR să amâne reducerea ratelor în contextul în care presiunile inflaționiste și deficitul bugetar mare, reprezintă în continuare o amenințare pentru economie.
În termeni reali, la un credit de 210.000 lei pe cinci ani, acordat cu o marjă de 2,02% în funcție de ROBOR la trei luni, și anume 2,5% în funcție de IRRC, de la 1 iulie pot apărea următoarele situații. Rata creditului cu dobânda variabilă după ROBOR ar putea scădea la 1,581 de lei, de la 1631, respectiv 1,640 de lei, în trimestrul al doilea, în contextul în care la începutul lunii ianuarie, rata a fost de 1.900 de lei.
Pe de altă parte, rata creditului în funcție de IRCC va crește de la 1.671 la 1690 de lei, asta după în trimestrul al doilea a fost de 1.677 de lei. Începând cu ianuarie 2025, nu este exclus ca rata să scadă până la 1,645 lei, cea mai mică valoare raportată după trimestrul patru din 2022.
Creditele legate de IRCC au fost mai avantajoase în ultimii doi ani
Marjele de dobândă au fost alese astfel încât, cele două împrumuturi să aibă aceeași dobândă la originare în 2019, mai menționează sursa citată. Per-ansamblu, chiar dacă rata creditului legat de ROBOR s-a diminuat în ultimele trei trimestre, până la o valoare mai mică decât cea a creditului legate de IRCC, în ultimii doi ani, a doua variantă a fost mai avantajoasă.
Plățile totale pentru împrumutul legat de ROBOR, inclusiv cele până la finalul lui 2024, sunt cu 3.550 de lei mai mari decât cele din împrumutul IRCC începând cu 2022, mai scrise sursa amintită.