Infofinanciar > Info > Cresc salariile militarilor! Anunțul făcut de Vasile Dîncu
Info

Cresc salariile militarilor! Anunțul făcut de Vasile Dîncu

Vasile Dîncu - sursa foto - idevice.ro
Sursa foto - idevice.ro

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a semnat un proiect de Ordonanță de Urgență în care este prevăzută actualizarea salariilor pentru militari și asigurarea unor alte drepturi de tip financiar pentru personalul MapN.

Conform unui anunț care a fost făcut de Liga Militarilor profesioniști, prevederile noi pot intra în vigoare de la data de 1 iulie 2022, proiectul de OUG fiind deja trimis spre consultare și completare instituților din sistemul de apărare, securitate națională și ordine publică.

Mai precis, Vasile Dîncu s-ar fi înțeles cu Liga Militarilor Profesioniști pentru următoarele aspecte: cuantumul chiriilor, creșteriile de salariu și modificare sporului pentru munca de noapte.

Anunțul LPM

Liga Militarilor Profesioniști transmite, conform publicației Gorjeanul, următorul lucru : „În urnă demersurilor Ligii Militarilor Profesioniști, ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a declarat, săptămâna trecută, că a semnat un proiect de ordonanță de urgență prin care se propune actualizarea și îmbunătățirea unor prevederi din domeniul salarizării și asigurării altor drepturi financiare ale personalului din MApN.Proiectul a fost trimis spre consultare și completare instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, apoi va fi publicat pe pagina de internet a MApN și înaintat pe circuitul de avizare, în vederea adoptării de Guvernul României, astfel încât noile prevederi să intre în vigoare la 1 iulie 2022.”.

Anunțul pe care Vasile Dîncu l-a făcut, mai precis mărirea veniturilor militarilor, i-a surprins chiar și pe colegii săi din cadrul Partidului Social Democrat, în contextul în care Guvernul s-a angajat să realizeze o reformă a pensiilor speciale.

Ministrul Apărării Naționale deplânge situația cadrelor militare, spunând că este foarte trist momentul în care trebuie să semneze demisii din acest sistem. Astfel, ministrul a discutat despre importanța unor îmbunătățiri ale condițiilor de viață ale militarilor, creându-le ajutor colegilor lui din PSD în procesul de creștere a salariilor și pensiilor pentru militari.

În ceea ce privește zona politică, Vasile Dîncu se bazează pe ajutorul lui Nicolae Ciucă, care la rândul lui a fost și el militar.

Salariul maxim plătit pentru luna aprilie

Cel mai mare salariu plătit în luna aprilie a acestui an, în Armata română, a fost de 18.142 de lei, net. Această sumă, potrivit Oberservator News, a fost primită de către un ofițer superior care are funcție de conducere.

Pe de altă parte, cea mai mare soldă pe care a primit-o un soldat profesionist sau gradat a fost de, maxim, 4.085 de lei net. În cadrul birourilor de recrutare a rezerviștilor voluntari situația este în felul următor: de când s-au triplat soldele sunt peste trei candidați pentru un singur loc liber. Înainte de această mărire, un rezervist voluntar câștiga 1.500 de lei pe parcursul perioadei în care făcea instrucție.

În prezent, România are undeva la 70.000 de militari activi, doar 60.000 dintre aceștia fiind în rezervă. Totuși, în cazul în care ar avea loc o agresiune armată, acest număr ar fi prea mic.