Infofinanciar > Info > Cresc taxele și impozitele în București. Majorare cu peste 14%
Info

Cresc taxele și impozitele în București. Majorare cu peste 14%

Intersecție București Sursa foto Playtech.ro
Sursa foto Playtech.ro

Impozitele provoacă multe griji cetățenilor. Nu vom mai fi nevoiți să plătim aceleași sume către stat pentru casa, vehiculul sau locul de parcare. Inflația a afectat puternic taxele și impozitele pe care le avem de plătit către stat, la fel ca în orice alt element al societății. Acest lucru implică faptul că mai mulți bani vor trebui puși deoparte de români din acest motiv.

Va trebui să plătim statului o sumă suplimentară. Se vor colecta cu 14% mai mulți bani din taxe și impozite. Această decizie se aplică pentru locuitorii din București. Decizia de a majora valoarea taxelor pe care le plătim statului poate determina intrarea în incapacitate de plată a unor persoane sau firme, ceea ce ar avea un efect negativ asupra bugetului de stat.

Majorare de 14% a taxelor și impozitelor

Se vor aplica noi măsuri ce vor avea un impact important asupra cetățenilor, în contextul în care o mare parte a țării se confruntă cu o sărăcie accelerată. Nicușor Dan, primarul Capitale, a luat decizia de a majora cu 14% taxele și impozitele pentru cetățeni.

Municipalitatea a considerat că, pe parcursul celor doi ani anteriori, bucureștenii nu au avut pierderi financiare suficiente și astfel, vor putea suporta un nou val de scumpiri, care acum va fi aplicat la nivelul taxelor și impozitelor. Nicușor Dan susține această implementare care prevede mărirea taxelor și impozitelor, chiar dacă costul alimentelor de bază a crescut în medie cu 60%.

Consiliul General al Municipiului București a decis joi, 27 aprilie, să majoreze taxele și impozitele pentru locuitorii orașului cu 13,8%. Aceste majorări se vor desfășura în cazul impozitelor pe clădiri și terenuri, a mașinilor și de asemenea, se vor mări taxele destinate eliberării unui certificat de urbanism sau a unei autorizații de construire. „Se majorează impozitele cu rata inflației, nicio altă majorare”, a explicat primarul Nicușor Dan.

Majorarea nu este obligatorie

Anumiți consilieri nu au fost de acord cu decizia lui Nicușor Dan și de asemenea, i-au contrazis declarațiile conform cărora o astfel de acțiune, de mărirea a taxelor, ar fi obligatorie. Anumiți oficiali au semnalat că această prevedere nu este obligatorie, iar decizia se află la latitudinea primarului.

„Nu este obligatorie (n.r. majorarea)! Este decizia primarului general dacă o pune pe ordinea de zi și este decizia fiecărui consilier dacă o votează. Consider că nu este deloc oportun pe fondul crizei financiare să creștem taxele și impozitele locale. Grupul PSD nu va vota majorarea și fac apel la d-voastră să nu votați creșterea taxelor și impozitelor locale, să mai băgăm mâna în buzunarul oamenilor. De ce, în ultimii trei ani, vorbim încontinuu de creșteri de prețuri și nu punem nimic în loc? Calitatea serviciului public nu crește Prin urmare, este din pixul primarului general si prin decizia fiecăruia dintre voi veți crește taxele”, a declarat Rareș Hopincă, consilier PSD, conform Romania TV .