Primăria Capitalei are în vedere un proiect de hotărâre referitor la stabilirea nivelurilor taxelor și impozitelor locale în municipiul București începând cu anul următor. Majorarea va fi egală cu 13,8%, mai exact cu valoarea inflației din anul fiscal curent.
Aceste informații au apărut pe site-ul Ministerului de Finanțe Publice.
Creșteri de aproape 14%
Primăria Municipiului București a avut în vedre Legea 227/2015 din Codul Fiscal, care spune că taxele și impozitele locale se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, având în vedere rata inflației pentru anul fiscal anterior.
La momentul actual, oficialii Primăriei Capitalei au transmis faptul că indexarea taxelor și impozitelor locale cu o inflație de 4,6% este echivalentul unei creșteri de 4-7 lei pentru o garsonieră, 4-9 lei pentru un apartament cu două camera, 7-12 lei pentru un apartament cu trei camere, 9-18 lei pentru un apartament cu patru camere.
Astfel, anul viitor, cei din București vor achita cu 30 de lei mai mult decât în prezent pentru un apartament cu două camere. În ceea ce privește apartamentele cu patru camere, românii vor fi nevoiți să scoată cu 60 de lei mai mult decât în prezent.
Pentru anul 2023, taxele și impozitele au crescut cu 5,1%. În 2022, creșterea plăților către stat a fost de 2,6%, iar în 2021, taxele și impozitele au fost indexate cu 3,8%, conform b1tv.ro.
În momentul de față, proiectul de majorare a taxelor și impozitelor se află în dezbatere publică. Bucureștenii sunt chiar încurajați să-și exprime punctul de vedere, dar și să facă propuneri pentru acest proiect. Termenul limită până la care Primăria Municipiului București primate recomandările este 15 martie 2023.
Reducere de 10% la taxe și impozite locale
Reducerea de 10% la taxe și impozite se aplică celor ce plătesc integral sumele aferente. Mai multe primării din România au diverse aplicații prin care se pot face aceste plăti. Această reducere de 10% pentru plata anticipată a impozitelor se acordă până la data de 31 martie 2023. Pentru a face această plată online, persoanele fizice trebuie să-și facă cont pe ghișeul.ro. Sunt două metode prin care se obțin datele de logare pentru acest site: prin solicitarea la instituția publică la are persoana în cauză are obligația de plată sau accesați secțiunea „SOLICITĂ DATE DE ACCES” de pe prima pagina ghiseul.ro și parcurgeți etapele: „Verificare CNP”- „Validare card”- „Trimitere e-mail cu datele de logare”.
De menționat este și faptul că obligațiile de plată pot fi achitate și parțial. Se selectează câmpul cu suma din dreptul taxei și se modifică cuantumul. În cazul în care nu se dorește achitarea deloc achitarea unei anumite taxe se pune 0 în dreptul câmpului sumei. Pot exista și situații în acre instituția publică nu permite plata parțială.