Infofinanciar > Info > Statistica zilei: Populația rezidentă a României a crescut cu 9,9 mii de persoane la 1 ianuarie 2024
Info

Statistica zilei: Populația rezidentă a României a crescut cu 9,9 mii de persoane la 1 ianuarie 2024

Statistica zilei: Populația rezidentă a României a crescut cu 9,9 mii de persoane la 1 ianuarie 2024
Sursa foto: arhiva companiei

Conform unor informații transmise de reprezentanții Institutului Național de Statistică (INS), la data de 1 ianuarie a acestui an, populația rezidentă a fost de 19.064.409 de persoane. Față de aceeași perioadă a anului anterior, numărul s-a majorat cu 9,9 mii de persoane.

Fenomenul de îmbătrânire demografică se accentuează în continuare. Mai exact, s-a ridicat la 123,8 persoane vârstnice la 100 de tineri cu vârsta mai mică de 15 ani. Escartul dintre populația cu vârsta de 65 de ani și peste și populația tânără de 0 – 14 ani a ajuns la 736 de mii de persoane. 3822
mii față de 3086 mii persoane. Comparativ cu 1 ianuarie 2023, când acesta a fost de 669 mii de persoane, el a crescut.

De asemenea, și raportul de dependență demografică s-a majorat. Acesta a crescut de la 56,0 la 56,8 persoane tinere și vârstnice la 100 de persoane adulte. „Soldul migrației internaționale temporare de lungă durată a fost pozitiv (81988 persoane)”, a mai informat INS.

Populația rezidentă din mediu urban

La începutul acestui an, 1 ianuarie 2024, populația rezidentă din mediu urban a fost de 9898 de mii de persoane. Față de același interval al anului anterior s-a înregistrat o scădere de 0,4%. Populația feminin ă înregistrată la data de 1 ianuarie 2024 a fost de 9790 de mii de persoane. Și aceasta a fost în scădere comparativ cu același interval al anului anterior. Este vorba despre o micșorare de 0,2%.

În cazul procesului de îmbătrânire demografică s-a înregistrat o adâncire față de 1 ianuarie 2023. S-a remarcat o majorare de ponderii populație vârstnice (de 65 de ani și peste) cu 0,3%. Mai exact, a crescut de la 19,7% în 2023 la 20,0% în 2024.

„Ponderea populației de 0-14 ani în total populație a stagnat la 16,2%. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 121,7 (la 1 ianuarie 2023) la 123,8 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2024)”, mai menționează INS.

Dependență demografică

Un alt lucru pe care l-au menționat reprezentanții INS este acela că raportul de dependență demografică s-a majorat. Acesta a ajuns de la 56,0, cât era la data de 1 ianuarie 2023, la 56,8 persoane tinere și vârstnice la 100 de persoane adulte, la data de 1 ianuarie a acestui an.

În anul 2023, principalul motiv care a condus la majorarea populației țării a fost fenomenul de imigrare. În acest fel, soldul migrației internaționale în anul 2023 a fost unul pozitiv. Numărul migranților a depășit numărul emigranților cu 82 de mii de persoane.

„În cursul anului 2023, femeile sunt majoritare în rândul emigranților (52,4%) și în rândul imigranților, bărbații au fost majoritari (57,4%)”, se mai arată într-un comunicat de presă al INS.