Infofinanciar > Lumea la zi > A crescut prețul petrolului. Majorarea, bazată pe cererea Chinei și SUA
Lumea la zi

A crescut prețul petrolului. Majorarea, bazată pe cererea Chinei și SUA

A crescut prețul petrolului. Majorarea, bazată pe cererea Chinei și SUA
Sursa foto: arhiva companiei

Prețul petrolului a crescut luni, 13 mai. Asta în condițiile în care semnele de îmbunătățire a cererii în SUA și China, principalii doi consumatori de petrol, au ajutat la revenirea de la scăderea de 1 dolar pe baril din sesiunea precedentă.

Cotația futures a țițeiului american West Texas Intermediate a crescut cu 86 de cenți, sau 1,1%. Asta pentru a se stabili la 79,12 dolari pe baril. Contractele futures pentru petrolul Brent au câștigat 57 de cenți, sau 0,7%, pentru a se stabili la 83,36 dolari pe baril.

Prețurile au fost susținute de așteptările privind o cerere puternică de benzină în SUA. În condițiile în care grupul de automobiliști AAA a prognozat că anul acesta, de Memorial Day, activitatea de călătorie va fi cea mai mare din 2005 încoace. Iar călătoriile pe șosea vor atinge un nivel record din 2000 încoace.

Stocurile de țiței din SUA au scăzut probabil săptămâna trecută. Asta potrivit unui sondaj preliminar al analiștilor realizat de Reuters. Scăderea stocurilor este, de obicei, un semn de îmbunătățire a cererii, informează reuters.com