Infofinanciar > Info > Crește pensia medie în România. La ce valoare va ajunge aceasta din septembrie
Info

Crește pensia medie în România. La ce valoare va ajunge aceasta din septembrie

Crește pensia medie în România. La ce valoare va ajunge aceasta din septembrie
Sursa foto Arhiva personală

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a transmis un mesaj extrem de important despre pensiile românilor. Aceasta a declarat că pensia medie va crește. În acest fel, se vor elimina inechitățile.

Ministrul Muncii a postat pe pagina oficială de Facebook că a finalizat recalculare. Aproape patru milioane de pensionari vor avea pensii mai mari de lumea viitoare.

Crește pensia medie din România în septembrie

„Am finalizat recalcularea! Peste 3,8 milioane de pensionari vor primi pensii majorate din septembrie. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a făcut lucrurile la timp!  Am finalizat recalcularea! Peste 3,8 milioane de pensionari vor primi pensii majorate din septembrie”, a scris ministrul.

Pensia medie din România va ajunge la 2.761 de lei începând cu luna septembrie. Majorarea a fost pentru aceasta de 511 lei.

Ministrul Muncii a transmis faptul că o bună parte a pensionarilor din România va avea de câștigat. De asemenea, nimeni nu va pierde, deoarece niciun senior nu va avea pensie mai mică din septembrie 2024.

„Începând cu această săptămână noile decizii vor ajunge la pensionari, iar din septembrie peste 80% dintre pensionari vor primi pensii majorate. CEI MAI MULȚI PENSIONARI VOR CÂȘTIGA, NIMENI NU PIERDE! Pensia medie crește de la 2.250 de lei, în iulie 2024, la 2.761 de lei, în septembrie 2024. Noua Lege asigură pensii egale pentru #muncă și contribuții egale, elimină inechitățile și garantează o creștere sustenabilă a pensiilor.
Guvernul Ciolacu a găsit bani pentru pensionari!”,a transmis aceasta pe Facebook.

De asemenea, ea a ținut să laude și Partidul Social democrate pentru că „ de fiecare dată când PSD a fost al guvernare, #pensiile au crescut”, conform dailybusiness.ro.

„Fiindcă, de fiecare dată, când PSD a fost la guvernare, România a avut creștere economică. Am ales să redistribuim creșterea economică a țării și în venituri mai bune pentru #pensionari!”, a continuat Simona Bucura-Oprescu.

Mâine ajung deciziile de recalculare ale pensiilor

Mâine vor începe să fie livrate deciziile de recalculare către pensionari. Simona Bucura-Oprescu a transmis faptul că un procent de 82% dintre seniori vor avea parte de majorări ale venitului lunar.

„Pentru cei 3,8 milioane de pensionari care beneficiază de majorări, creșterea medie de pensie este de 622 de lei. Astăzi am aprobat în Guvern memorandumul pentru majorarea limitelor de credit de angajament pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pentru luna august 2024. Este doar o operațiune contabilă, care ne permite majorarea limitelor de credite cu suma de 600 de milioane de lei pentru plata primei tranșe de pensii aferente lunii septembrie recalculate, în conformitate cu prevederile legii 360/ 2023 privind sistemul public de pensii”, a transmis oficialul.

De asemenea, ea a anunțat faptul că prima tranșă de bani va fi livrată către Poșta Română pe data de 26 august. Ulterior, pe 2 septembrie, banii vor fi livrați de către factorii poștali către pensionari. De asemenea, și cei care își primesc pensia pe card vor primi banii. Ce-i drept, puțin mai târziu, pe 12 septembrie.