La începutul lunii decembrie, guvernanții vor avea discuții cu privire la creșterea salariului minim din România.
Sindicatele au propus o majorare de 3.750 de lei pe lună. Creșterea va fi de 450 de lei. Totuși, patronatele nu au fost de acord cu acest lucru. O majorare a salariului minim a avut loc la 1 octombrie 2023.
„Dacă a crescut în octombrie şi nu au mai avut răbdare până la finalul anului, noi am propus să treacă un an de zile până să discutăm iar despre creşterea salariului minim. Atunci când urmează să crească salariul minim, noi de obicei cerem să ne întâlnim, să vină fiecare cu câte o propunere, dar să nu fie scoasă din burtă de 3.750 de lei, noi ne uităm la inflaţie, la productivitate, la ce se întâmplă cu economia”, a declarat directorul general al Confederației Patronale, Radu Burnete, conform dailybusiness.ro.