Infofinanciar > Info > Crește sau nu pragul vârstei de pensionare? Șeful Casei Naționale de Pensii dă explicații
Info

Crește sau nu pragul vârstei de pensionare? Șeful Casei Naționale de Pensii dă explicații

Crește sau nu pragul vârstei de pensionare? Șeful Casei Naționale de Pensii dă explicații
FOTO:realitatea.net

Se schimbă sistemul de pensii din România! Autoritățile se ocupă de marea recalculare a pensiilor prin care se urmărește eliminarea inechităților sociale, astfel, este foarte probabil ca veniturile lunare ale anumitor categorii de pensionari să se mărească.

În acest sens, Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, face câteva precizări pe marginea acestor subiecte. În primul rând, este exclus din start creșterea vârstei de pensionare. Baciu precizează că pragul se va stabili în următorii ani și va ajunge la 63 de ani, potrivit condițiilor asumate în Planul Național de Redresare și Reziliență( PNRR).

Declarațiile lui Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii

Nu e vorba despre creşterea vârstei de pensionare, pentru că vârsta de pensionare, conform actualei legislaţii şi pe care noi intenţionăm să o menţinem şi în viitoarea legislaţie care va viza sistemul public de pensii, e de 65 de ani. 

Vorbim despre egalizarea vârstei de pensionare a femeilor, ca a bărbaţilor. Aici trebuie să ţinem cont şi de cele două decizii ale CCR (…) care ne spun foarte clar că şi femeile pot să iasă la aceeaşi vârstă de pensionare ca şi bărbaţii. cest lucru se face pe baza Anexei 5 din actuala lege de pensionare 263/2010. În momentul de faţă, orice doamnă care doreşte să iasă la pensie azi, dacă merge la ghişeu cu aceste documentaţii în vederea pensionării, trebuie să aibă o vârstă de pensionare de 62 de ani. 

Această vârstă de 62 de ani este eşalonată conform Anexei 5 din Legea 263 până la vârsta de 63 de ani, care se va întâmpla până în anul 2030.

Acel jalon din PNRR, e vorba de jalonul 214, prevede încă o eşalonare până în anul 2035, unde femeile vor trebui să aibă vârsta de pensionare egală cu cea a bărbaţilor”, a precizat Daniel Baciu pentru romaniatv.net. Referitor la vârsta de pensionare, Baciu consideră că pragul de 65 de ani este potrivit dată fiind speranța de viață din România. 

Daniel Baciu: „Vârsta de pensionare trebuie coroborată cu speranţa de viaţă”

Însă, acest lucru nu înseamnă că dacă cineva dorește să activeze pe piața muncii și după atingerea vârstei de pensionare nu o poate face. Dreptul la muncă nu este îngrădit nimănui.  Actuala legislație prevede chiar un punctaj suplimentar la pensie de 0,5/ lună. Trebuie precizat că punctajul se acordă doar în perioada în care pensia și salariul nu se cumulează.

„Deci, nu vorbim de o mărire a vârstei de pensionare. Vârsta de pensionare trebuie coroborată cu speranţa de viaţă, iar în momentul de faţă considerăm noi că vârsta de 65 de ani e optimă. Pe de altă parte, dacă cineva dorește să muncească în continuare, la modul voluntar, nu imperativ, nu obligatoriu, poate să o facă pentru că dreptul la muncă nu trebuie îngrădit nimănui. 

În actuala legislație, există deja o prevedere, e vorba de articolul 99 din Legea 263/10 în care li se oferă un stimulent persoanelor care vor să rămână în activitate. 

Pe perioada pe care merg, faţă de vârsta standard de pensionare și vor să își continue activitatea, beneficiază deja de un punctaj suplimentar la pensie, respectiv de 0,5/lună. (…) Această măsură vrem să fie una activă privind continuarea activității în muncă (…). Tocmai pentru acest lucru se acordă punctajul suplimentar ca persoana să rămână cât mai mult în câmpul muncii”, a explicat Daniel Baciu, citat de realitatea.net.