Infofinanciar > Info > Creștere de 74% a numărului de tratamente cu celule stem. Cât costă în România recoltarea celulelor stem?
Info

Creștere de 74% a numărului de tratamente cu celule stem. Cât costă în România recoltarea celulelor stem?

Creștere de 74% a numărului de tratamente cu celule stem. Cât costă în România recoltarea celulelor stem?
Foto: Arhiva personala

Cord Blood Center, prima și cea mai mare bancă de celule stem din România, cu prezență în alte șapte țări din Europa Centrală și de Est, a publicat recent o analiză internă potrivit căreia numărul de unități eliberate și administrate în 2022 la nivelul întregului grup a crescut cu 74%.

În prezent, peste 85 de afecțiuni grave au indicație standardizată de utilizare a celulelor stem recoltate la naștere. Mai mult decât atât, specialiștii estimează că, în următorii ani, între 30 – 50 de noi terapii celulare vor fi aprobate de FDA, în special în scopuri regenerative (tratarea sechelelor unor afecțiuni precum tulburările de spectru autist, accidentul vascular cerebral, scleroză multiplă etc.) sau pentru tratarea unor afecțiuni precum diabetul.

Prețuri cuprinse între 2500 și 15.000 de lei

În România, în funcție de bancă, recoltarea celulelor stem are costuri cuprinse între 2.500 și 15.000 de lei. Aceste costuri variază în funcție de complexitatea recoltării, părinții putând alege sânge ombilical, țesut de cordon ombilical, sânge din placentă sau/și întreaga placentă. Cord Blood Center, care oferă părinților opțiunea unui pachet complet de recoltare, inclusiv a întregului țesut placentar, cu procesare și stocare în România, cu un cost total de 6.000 de lei.

Un sfat important pentru părinții care se informează cu privire la opțiunile de recoltare și stocare a celulelor stem este să fie atenți la tipurile de informații pe care le primesc. În mod normal, pe site-ul companiilor din domeniu ar trebui să se regăsească toate informațiile necesare, inclusiv cele legate de preț și de localizarea băncilor de stocare. În schimb, dacă aceste informații nu sunt precizate sau sunteți rugați să vă lăsați datele de contact în schimbul lor, aceste lucruri ar trebui să vă ridice anumite semne de întrebare.

De ce este importantă recoltarea întregului țesut placentar?

Potrivit geneticianului molecular Dominika Valent Raffajova, consultant Cord Blood Center, placenta este considerată a fi „vedeta medicinei regenerative”, conținând cel mai mare număr de celule stem disponibile și, în același timp, cele mai multe tipuri de celule.

„A avea un număr maxim de celule stem recoltate la naștere crește numărul de boli împotriva cărora acestea pot fi utilizate, crescând și șansele de vindecare. Specialiștii estimează că, în următorii 5-10 ani, multe dintre bolile considerate în prezent incurabile, precum Alzheimer, Parkinson, diabet și diferite tipuri de cancer, vor putea fi tratate cu ajutorul celulelor stem pe măsură ce apar noi terapii celulare aprobate. Mai mult, în placentă există celule imuno-evazive, ceea ce înseamnă că ar putea fi utilizate pentru orice membru al familiei, fără a fi nevoie să îndeplinească un grad de compatibilitate” spune Dominika Valent Raffajova.

România este una dintre puținele țări europene unde se poate opta pentru recoltarea întregului țesut placentar. Potrivit specialiștilor Cord Blood Center, un alt avantaj al recoltării placentei este că în acest organ se regăsesc celule imuno-evazive, ceea ce înseamnă că acestea ar putea fi utilizate pentru orice membru al familiei.

Cât timp pot fi păstrate celulele stem recoltate la naștere?

Cea mai veche probă este stocată de peste 25 de ani în condiții de criogenie, la temperatură de aproximativ minus 180 de grade Celsius. Conform reprezentanților Cord Blood Center, viabilitatea celulelor din unitate este, în continuare, de 93%.

Potrivit specialiștilor, unitățile stocate ar trebui să nu sufere modificări chiar mai bine de 100 de ani, dacă procesul de criogenie nu este întrerupt. În realitate, încă nu există studii încheiate care să ateste această afirmație, din simplul motiv că recoltarea la naștere a celulelor stem este,  totuși, o practică nouă, prin comparație cu experiența medicală a omenirii.

Cert este că, odată cu trecerea timpului, se realizează din ce în ce mai multe studii asupra celulelor stem recoltate la naștere, specialiștii din plan internațional descoperind, constant, noi și noi beneficii.