Infofinanciar > Info > Creșterea economică încetinește rapid. Ciolacu se face că nu vede
Info

Creșterea economică încetinește rapid. Ciolacu se face că nu vede

marcel ciolacu pensii (sursă foto: Playtech)
Sursa foto: Arhiva companiei

Creșterea economică a României în al doilea trimestru al anului a fost cu mult sub așteptări. Produsul intern brut a crescut cu 0,1% față de primul trimestrul și cu 0,8% față de trimestrul 2 din 2023. Per total, în primul semestru PIB-ul a crescut cu 0,7%. Cu toate acestea, premierul Ciolacu rămâne optimist.

Consumul gospodăriilor a contribuit cu 4,7% la creșterea economică, iar investițiile cu doar 1,4%. Creșterea consumului a fost susținută și de majorarea salariilor, cu 12,5% în iunie 2024 față de iunie 2023. În cazul bugetarilor, creșterea fost de circa 20%.

Exportul net de bunuri și servicii a redus creșterea economică cu 4,4%. Importurile au avut o contribuție negativă de 3%, iar exporturile de 1,4 %, pe fondul unei cereri externe slabe. Totodată, deficitul fiscal a depășit 4% din PIB la șapte luni, în conmdițiile în care ținta stabilită pentru finalul anului este de 5%. În prezent este cu mult peste cel de 2,4% din aceeași perioadă din 2023, deși anul acesta ar fi trebuit să scadă, conform hotnews.

„Faptele arată că cea mai mare parte a creșterii consumului a venit pe fondul unei cereri mai mari de importuri. Aceasta a fost grija noastră principală când am văzut cifrele semnal. Și a fost singura explicație logică pentru datele dezamăgitoare”, arată Vlad Ioniță, analist la BCR.

În acest context, România s-a situat în rândul statelor UE, din punct de vedere al creșterii economic pe locul 15.

Băncile și-au revizuit estimările

În aceste condiții, mai multe bănci și-au revizuit în scădere estimările privind creșterea economică în 2024.

„Este clar că impulsul puternic al consumului privat și politica fiscală laxă generează un stimul care se răspândește în principal în afara economiei locale, în beneficiul partenerilor comerciali ai țării. Deși există, de asemenea, un boom rapid al investițiilor. Acesta constă din mai multe proiecte la scară largă cu termene limită strânse. Acest lucru se manifestă și în cazul importurilor mai mari, deoarece oferta locală nu poate face față cererii. (…) Mai mult, faptul că aproape toate câștigurile din balanța comercială de anul trecut au fost pierdute ca urmare a răspunsului puternic al consumatorilor la creșterile lor salariale arată că dezechilibrele structurale dintre cerere și ofertă din România mai au mult de parcurs până se pot îmbunătăți”, au declarat reprezentanții ING.

Potrivit acestora nu se întrevede o îmbunătățire structurală majoră. Din acest motiv, ING a redus prognoza de creștere economică de la 2% la 1,3%. Asta după ce o mai diminuase odată de la 2,8% la 2%. Și BCR a procedat similar, a redus estimarea de la 2,6%, la 1,9%.

Ciolacu crede în creșterea economică

În pofida tuutror acestor semnale, premierul Marcel Ciolacu rămâne optimist în ceea ce privește creșterea economică. Deși datele și datelor europene arat o încetinire a acesteia.

Când a fost inrepelat asupra faptului că România are una dintre cele mai mici creșteri economice din rândul statelor memebre, răspunsul lui Ciolacu a fost: „Haideţi să vedem la sfârşit”.

Și deși i s-a pus în vedere că băncile şi-au redus estimările de creştere economică pentru România, Ciolacu a rămas ferm pe poziţie: „Eu am văzut că ne-am încadrat”.