Ministrul Muncii, Marius-Constantin Budăi, a oferit joi, 12 ianuarie, mai multe detalii în ceea ce privește renegocierea condiției din PNRR de a acorda sume mai mari de fonduri în ceea ce privește pensiile din România cu un maxim de 9,4% din PIB, asumat de țara noastră. Oficialul din Guvern a anunțat că reprezentanții Comisiei Europene sunt gata să permită statelor UE să se repoziționeze în privința mai multor cifre.
„Am spus înca din primăvară, când l-am invitat pe comisarul pe Muncă din CE, că va exista această posibilitate. Bineînțeles că unii mi-au cerut demisia, dar nu contează. Este un pas foarte important, nu doar pentru pensii, pentru că sunt foarte multe inepții, nu avem niciun euro pe irigații.
Sunt multe de îndreptat. Știți că eu mi-am asumat această renegociere. Dacă facem o comparație cu media UE, care este 12,5%, ne gândim că cineva a vrut ca părinții și bunicii noștri să fie mai săraci. Nu mai este cale foarte lungă, odată întâmplat acest lucru la Comisie, suntem pe un făgaș corect. Nu e vorba de majorarea pensiilor, ci de eliminarea unor inechități din sistem, care nu s-ar fi putut cu acest 9,4%”, a spus Marius-Constantin Budăi.
Minsitrul a mai anunțat că procentul din PIB stabilit pentru bugetul de pensii „rămâne în discuţia politică”.
„Avem anumite concluzii, le păstrăm pentru final, lucrurile se îndreaptă pe o direcţie bună”, a precizat Budăi, scrie România TV.
Cum se poate rezolva problema
Ministrul Muncii a precizat cum poate Guvernul să rezolve această temă din PNRR.
„(n.r. – Problema) se rezolvă în doi pași: în primul rând avem nevoie de o nouă lege, apoi de spațiu bugetar. Pe viitor, și aici trebuie să fiu corect, în funcție de creșterea economică, ar trebui să putem să ajungem și noi spre media europeană la pensii.
Eu ceea ce îmi asum este că dacă în Romania am putea avea o pensie minimă de 3.000 de lei, asta ar fi ce aș vrea. Nu trebuie să mințim pe nimeni, nu vom putea în acest mandat, dar trebuie să mergem spre media UE și să nu condamnăm generații viitoare la sărăcie”, a mai susținut ministrul Marius-Constantin Budăi.
Ajutoare financiare pentru pensionari
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că, pe lângă majorarea pensiilor cu 12,5% de la 1 ianuarie 2023, pensionarii vulnerabili vor beneficia și de ajutoarele sociale promise de la începutul acestui an.
„ Vreau să fim foarte clari şi foarte înţeleşi de la început: toate măsurile nu reprezintă o laudă pentru coaliţie sau o laudă pentru Guvern, le trecem doar în revistă pentru a discuta şi pentru a informa cetăţenii. (…) Aceste cupoane de pensie aferente lunii ianuarie au fost tipărite deja cu noul cuantum al punctului de pensie şi cu noul cuantum al pensiei. Pentru cei cu valoarea veniturilor până în 3.000 de lei, a fost înscrisă şi suma măsurii de sprijin, măsură decisă de coaliţia politică care susţine Guvernul şi, odată cu plata pensiei, fie că încasează prin cont bancar sau cu poştaşul acasă, odată cu pensia cei care se încadrează în pragul de valori menţionat vor primi şi sumele de bani aferente primei tranşe semestriale din măsurile de sprijin. Deja se plătesc, s-a început plata din 4 ianuarie”, a precizat Budăi.
Oficialul a mai menționat că, prin măsurile de ajutor oferite de Guvern, pensionarii cu pensii de până în 1.500 de lei vor beneficia de o majorare „într-un procent real, net, nominal de peste 40% şi procentul scade uşor către 20% până la 3.000 de lei”.