Infofinanciar > Info > Creșterile de prețuri de la zi la zi ne trimit în concediu cât mai repede! Sechelele post-pandemice
Info

Creșterile de prețuri de la zi la zi ne trimit în concediu cât mai repede! Sechelele post-pandemice

Creșterile de prețuri de la zi la zi ne trimit în concediu cât mai repede! Sechelele post-pandemice
Foto: unsplash.com

Se știe, la noi, lunile tradiționale de concediu, în vară, erau iulie și august. Și, mai mult august… Nu și în 2022, după cei doi ani trăiți sub spectrul pandemiei. Ca niciodată, mulți români au ales să-și ia concediu în iunie. Că poate vin alte restricții, iar măști și mănuși etc.

Și, pentru că prețurile, costurile unui concediu nu mai sunt predictibile în condițiile în care prețurile cresc de la o zi la alta.

Un fel de extrasezon

Astfel, în iunie, cele mai căutate destinații au fost Grecia, Turcia, Bulgaria și Spania. Pentru că prețurile sunt mai mici ca-n iulie și august. În unele locuri, iunie este considerat extrasezon.

Agențiile de turism spun că, luna aceasta, există turiști care și-au luat nu numai o vacanță, ci două, sau trei. Și trendul se poate sesiza, dacă nu la nivel mondial, sigur la nivel european.

Ba chiar, și pe litoralul românesc sunt, acum, peste 45 mii de turiști, un număr neobișnuit până acum în această perioadă.

Un alt factor care i-a împins pe românii în concedii de luna iunie este și previzibila criză economică, faptul că, în august să zicem, vor găsi alte prețuri – evident mai mari –  nu numai la mare, ci și în țări precum Grecia sau Turcia, poate și Bulgaria. De altfel, față de anul trecut, Grecia a înregistrat o creștere de prețuri de 2,3,5 la sută.

Și dacă tot am ajuns aici, vă facem și niște propuneri:

Grădina Zmeilor și Râpa Roșie

Despre diversitatea formelor de relief și frumusețea peisajelor din România se vorbește în permanență, mai ales că este una dintre țările binecuvântate cu o natură impresionantă.

Încearcă, de exemplu, o aventură în Grădina Zmeilor, o rezervație naturală aflată la aproximativ 70 de kilometri de orașul Cluj-Napoca, supranumită și „Meteora României” grație formațiunilor geologice atipice de aici. Locul are și o legendă absolut fascinantă: se spune că, odinioară, aici locuiau niște zmei periculoși, care obișnuiau să răpească fetele oamenilor din satele învecinate.

Tot un loc spectaculos, dar mai puțin popular, este și Râpa Roșie din județul Alba, o rezervație geologică de interes național, care se remarcă prin nenumăratele coloane și piramide de diferite culori, un peisaj cu adevărat unic în România. Aceasta se află la numai 6 kilometri distanță de orașul Sebeș, fiind un popas numai bun de făcut dacă ajungi în zonă.

Agroturism și peisaje pitorești

Dincolo de natura surprinzătoare, țara noastră se poate lăuda și cu foarte multe destinații în care timpul pare să fi stat în loc, locuri în care te poți bucura de liniște, de tradiții rurale păstrate exact așa cum erau odinioară, de localnici care de-abia așteaptă să îți împărtășească poveștile lor.

Sunt foarte multe sate care și-au câștigat deja reputația în rândul turiștilor, însă, dacă vrei să pornești către niște locuri cu adevărat inedite, avem câteva propuneri interesante pentru tine. Să luăm, de exemplu, satul Charlottenburg (sau Șarlota), care se află la aproape o oră de Timișoara.

Acesta este atipic prin dispunerea lui circulară, toate casele fiind așezate în cerc. Forma sa a fost gândită strategic, astfel încât să împiedice animalele sălbatice să intre în sat și să cauzeze stricăciuni. Charlottenburg a fost fondat de imigranții sosiți în zona Banatului din Italia și Germania și, în prezent, este monument istoric.

Un alt loc care merită descoperit este și Eibenthal, situat la doi pași de Dunăre, în comuna Dubova din Mehedinți. Aici se află și o comunitate de cehi care au adus tradițiile lor în zonă, astfel că nu te vei bucura doar de o vacanță de poveste în Clisura Dunării, una dintre cele mai frumoase zone din țară, ci și de o experiență culturală inedită.

Harghita și Covasna

Zona secuimii este o altă destinație care a cunoscut un avânt în ultimii ani și care trebuie descoperită înainte să se aglomereze cu turiști din țară, dar și din alte colțuri ale lumii. Iar partea bună este că aici poți găsi absolut tot ce îți dorești, de la mâncare gustoasă și tratamente de relaxare până la aventuri pline de adrenalină.

Harghita, de exemplu, unul dintre cele mai verzi județe ale României, este recunoscută pentru activitățile pe care le poți desfășura în natură: trasee inedite (Cheile Vârghișului, Via Ferrata), ture off-road și plimbări în câteva zone absolut spectaculoase (Tinovul Mohoș, Lacul Roșu, Lacul Sfânta Ana).

Covasna, pe de altă parte, este supranumită Ținutul Conacelor grație numeroaselor castele și conace (Kalnoky, Benke) extrem de bine conservate de aici. Am putea spune chiar că e musai să vii aici dacă îți dorești o vacanță regală, o adevărată călătorie în timp, înapoi într-o epocă fascinantă.