Sri Lanka se confruntă cu una dintre cele mai severe crize din ultimele decenii. Oficialii au decis oprirea vânzările de carburant pentru vehiculele neesențiale, acestea fiind cele ale populației.
Termenul în care este instituită această restricție este de aproximativ două săptămâni. Guvernul a anunțat că va fi interzisă cumpărarea de benzină și motorină până la 10 iulie.
În această perioadă, doar autobuzele, trenurile și autoturismele folosite pentru serviciul medical vor putea face plinul de combustibil.
Sri Lanka este prima țară care instituie o astfel de măsură „de la criza petrolieră din anii 1970, când combustibilul a fost raționalizat în SUA și Europa și au fost introduse limite pentru a reduce cererea”, a susținut pentru BBC, Nathan Piper, șeful departamentului de cercetare în domeniul petrolului și gazelor de la Investec.
Criza a dus la măsuri grave
Această criză, a dus la închiderea școlilor, dar și la mutarea oamenilor la munca remote from home.
La momentul actual, Sri Lanka se străduiește să plătească importurile, precum carburant și alimente. Aceasta se află în discuții pentru un acord de salvare din această situație. Au fost trimiși oficiali la principalii producători de energie, Rusia și Qatar, în încercarea de a asigura aprovizionarea cu petrol ieftin. Guvernul solicită asistență din partea Indiei și Chinei pentru a importa produse esențiale.
„Facem tot ce putem pentru a obține noi stocuri, dar nu știm când se va întâmpla acest lucru”, a declarat duminică ministrul energiei și energiei, Kanchana Wijesekera.
Măsura a fost luată în urma creșterii excesive a prețului petrolului. La aceasta au contribuit și rezervele limitate de valută din țară.
Economia statului din Asia a fost extrem de afectată de pandemie, de creșterea prețurilor la energie și de reducerea taxelor populiste. Statul nu are suficiente valute străine pentru a plăti importurile de bunuri esențiale.
Sri Lanka lipsită de alimente
Lipsa acută de combustibil, alimente și medicamente a contribuit la creșterea costului vieții la niveluri record în această țară. Aici, oamenii de autovehicule pentru a-și asigura traiul.
„Sri Lanka nu s-a mai confruntat niciodată în istoria sa cu o criză economică atât de severă”, a declarat purtătorul de cuvânt, Bandula Gunewardena.
În luna mai a anului curent, țara a intrat în incapacitatea de a plăti datoriile față de creditorii internaționali pentru prima dată în istoria sa.
O echipă a Fondului Monetar Internațional a sosit în Sri Lanka pentru a discuta în ceea ce privește un posibil acord de salvare în valoare de 3 miliarde de dolari.
Prim-ministrul, Ranil Wickremesinghe a spus că țara are nevoie de cel puțin 5 miliarde de dolari pentru a fi capabilă să plătească bunurile esențiale, precum alimente, combustibil și îngrășăminte.
În contextul crizei actuale, Guvernul a cerut fermierilor să cultive mai mult orez și alimente de bază. Această măsură a fost luată pe fondul temerilor legate de sărăcie.