Infofinanciar > Lumea la zi > Criză energetică în Republica Moldova. Maia Sandu a îndemnat cetățenii să facă economie
Lumea la zi

Criză energetică în Republica Moldova. Maia Sandu a îndemnat cetățenii să facă economie

Criză energetică în Republica Moldova. Maia Sandu a îndemnat cetățenii să facă economie
Sursă foto: Arhiva companiei

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut cetățenilor să încerce să facă economie de energie electrică. În ceea ce privește instituțiile publice, magazinele și televiziunile, guvernul a luat o serie de măsuri.

Îndemnul președintei a venit pe fondul îngrijorărilor privind criza de energie electrică și majorarea tarifelor. De asemenea, începând de la 1 ianuarie 2025, Gazprom a precizat că va sista exporturile de gaz în Republica Moldova.

„Ştiu că preţurile la energie reprezintă o îngrijorare pentru foarte mulţi. Guvernul face tot posibilul pentru a asigura ţara cu electricitate şi gaze, dar şi pentru a ajuta oamenii cu venituri mici să-şi achite facturile. Dar noi cu toţii putem înlesni situaţia. Mici schimbări în obiceiurile noastre zilnice pot avea un impact mare, ne ajută să economisim energie şi să reducem costurile”, a transmis Maia Sandu, potrivit antena3.