Criza din Europa își spune cuvântul. Însă, nemții au găsit cea mai bună metodă prin care să facă față lipsei de ulei de gătit. Clienții unui bar din Munchen își pot plăti berea în litri de ulei.
Scopul acestei măsuri este acela de a asigura stocurile necesare prăjirii șnițelelor, conform Reuters.
Din cauza războiului din Ucraina declanșat de Rusia, foarte mult state europene, printre care se numără și Germania se confruntă cu un deficit de ulei de floarea soarelui.
Managerii de la Berăria Giesinger din Munchen au decis ca plata berilor săs e facă în ulei de floarea soarelui, în aceeași cantitate.
Uleiul la mare căutare în Germania
„Totul a apărut pentru că pur și simplu am rămas fără ulei în bucătărie și de aceea trebuie să fim inventivi”, a transmis Erik Hoffmann, managerul barului pentru Reuters.
Încă de la începutul invaziei din Ucraina, sticlele de ulei au început să dispară de pe rafturile magazinelor din Germania. Acest lucru a dus la raționalizarea numărului de sticle per client.
„Este foarte dificil să obții ulei… dacă ai nevoie de 30 de litri pe săptămână și, în schimb, primești doar 15, la un moment dat nu vei mai putea prăji un șnitel”,a continuat managerul.
Un litru de bere costă aproximativ 7 euro, iar un litru de ulei 4,5 lei. Foarte mulți clienți văd această ofertă extrem de avantajoasă.
„Campania este cool. Putem obține bere ieftină și da, Berăria Giesinger este și ea ajutată”, a declarat un client.
Germania era unul dintre cei mai mari importatori din a uleiului din Ucraina. După invazia rusească, lipsa acestui produs a devenit una dintre cele mai mari probleme în țară.
Solidaritate față de ceilalți cetățeni
„În magazinele noastre observăm în prezent o cerere crescută în special pentru ulei de floarea soarelui, precum și la ulei de rapiță și ulei de măsline”, a transmis un purtător de cuvânt al unor lanțuri de magazine. Acesta a spus de asemenea, ca a restricționat temporar vânzare de ulei de floarea soarelui per client. Cetățenii au fost sfătuiți să arate solidaritatea față de ceilalți.
La începutul invazie, o sticlă de ulei din Germani a ajuns să coste și 6 euro, mai ales că aceasta era extrem de greu de găsit.
În cazul României nu se va înregistra o astfel de problemă, potrivit lui Adrian Chesnoiu la NewsHour with CNN.
„Nu cred că va fi cazul. România produce mult mai multe semințe de floarea soarelui decât are nevoie ca necesar de consum de ulei rafinat. Dacă luăm un an agricol bun ca 2021, am produs mai multe semințe decât necesarul nostru de consum pe ulei rafinat și asta ne arată că suntem departe de o potențială criză”, a susținut acesta.
Trocul este o operațiune economică prin care fiecare participant cedează un bun în favoarea altuia. Această operațiune face parte din așa- numita compensați, care este un schimb de servicii egale. Trocul se opune operației de vâzare-cumpărare mijlocitp d emonedă.