Eforturile de debirocratizare prin digitalizarea administrației publice au cunoscut un impuls puternic în ultima perioadă, sub efectul fondurilor de miliarde de euro alocate prin PNRR. Proiectele legislative nu au întrâziat să apară, legile au fost votate și promulgate, însă când și cum vor deveni efective nu este încă foarte clar.
În vara anului trecut, cand mult-așteptata Lege a Interoperabilității a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, presa a glorificat-o în avans, titrând:
- „O lovitură puternică dată birocrației!“
- „Un pas esențial pentru digitalizarea administrației publice“
- „O etapă pe drumul către civilizația digitală a secolului XXI“
- „O reformă fără precedent a modului în care se livrează serviciile publice“
Enunțurile optimiste de mai sus nu sunt lipsite de o bază reală, iar elogiile sunt explicabile având în vedere că legea cu pricina are menirea de a scăpa milioane de romani de corvoada întocmirii de dosare cu acte, certificate, autorizații, diplome, permise si alte tipuri de documente solicitate în mod tradițional de instituțiile statului, în „copie și oricinal“.
„Dezrobirea“ părea să fie aproape căci Articolul 11 (3) din respectivul act normativ stipulează clar și răspicat că: „Autoritățile și instituțiile publice care oferă servicii publice nu au dreptul să solicite persoanelor fizice și juridice dovezi sau certificări ale datelor deja colectate sau create de către autoritățile și instituțiile respective.“
Însă, până să putem spune definitiv și irevocabil „Adio, Dosar cu șină!“, mai avem de așeptat pentru că…
Platforma națională de interoperabilitate este o condiție esențială
Pentru ca minunea așteptată de generații de români să se împlinească, trebuie să se mai întâmple o serie de lucruri.
Astfel, pentru ca autoritățile să nu mai solicite cetățenilor documente și dosare, trebuie ca infrastructurile unităților administrativ-teritoriale să se interconecteze cu cele ale administrației publice centrale și ale altor instituții ale statului. Condiția-cheie este „interconectarea“, de aici și denumirea prescurtată de Lege a Interoperabilitatii, numele complet fiind Legea nr. 242/2022 privind schimbul de date între sisteme informatice și crearea Platformei naționale de interoperabilitate.
Existența și funcționarea Platformei naționale de interoperabilitate reprezintă condiții esențiale pentru aplicarea legii. Actul normativ promulgat în vară specifică în mod clar că:
- „Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a asigura prestarea serviciilor fără a solicita documente suplimentare care conțin exclusiv informații disponibile prin Platforma națională de interoperabilitate sau în scopul obținerii unor date care pot fi furnizate prin intermediul Platformei naționale de interoperabilitate.“
- „Datele utilizate în furnizarea serviciilor publice trebuie preluate exclusiv din registrele de bază disponibile prin intermediul Platformei naționale de interoperabilitate.“
- „ Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a-și schimba procedurile de lucru, respectiv de a propune schimbări cu privire la legislația în vigoare, pentru a presta serviciile publice aflate în responsabilitatea lor, exclusiv în baza datelor ce pot fi obținute prin Platforma națională de interoperabilitate.“
Când și cum se va întâmpla minunea
Legea Interoperabilității stipulează că autoritățile și instituțiile publice centrale sunt obligate să se integreze cu Platforma națională de interoperabilitate în maximum 18 luni de la punerea în funcțiune a respectivei infrastructuri.
Adică, abia la un an și jumătate după ce platforma va fi funcțională, autoritățile și instituțiile publice nu vor mai avea dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice informații care există deja în bazele de date ale altor instituții ale statului român. Problema este că data estimată pentru darea în funcționare a Platformei naționale nu este încă cunoscută.
Aceasta nu este însă singura provocare care trebuie depășită. Pentru ca minunea să se întâmple mai trebuie ca să se realizeze efectiv interconectarea sistemelor informatice ale administrațiilor locale la respectiv infrastructură națională. Ori acest lucru nu este simplu, pentru că sistemele IT ale UAT-urilor reprezintă, în marea majoritate a cazurilor, conglomerate software și hardware create în etape succesive de achiziții și implementări. Succesiunea conducerilor politice nu a permis adoptarea unor strategii de dezvoltare pe termen lung și continuarea inițiativelor lansate, fiind prioritizată rezolvarea problemelor imediate.
Pe de altă parte, informatizarea administrației publice locale nu s-a realizat printr-o coordonare centralizată – pe baza unor reguli și standarde aplicate unitar la nivel național. Practic, s-a acordat libertate de decizie fiecărei UAT și, ca urmare, la momentul actual există o eterogenitate maximă în materie de tehnologii folosite, de diferite „vârste“. De aici rezultă probleme concrete de compatibilitate, pe care primăriile, prefecturile și alte instituții publice locale trebuie să le rezolve cu resursele proprii, care sunt limitate numeric și nu au competențe avansate pe zona integrărilor de sisteme informatice.
Acest lucru tinde să amâne pe termen neprecizat momentul în care cetățenii nu vor mai trebui să stea la coadă la ghișee cu vrafuri de acte în brațe. Rezolvarea nu se întrevede prea curând pentru că nici statul nu deține resursele de profesioniști necesare pentru realizarea interconetării. Pe de altă parte, nici parteneriatele public-privat – mediul privat are și experiență, și competențe, și specialiști pe zona de integrare – nu sunt privite cu ochi buni, planând permanent acuza de corupție și riscul contestării licitațiilor de alocare a contractelor de servicii.
Dosarul cu șină a mai dispărut odată și în 2023
La finalul anului trecut, deputații au votat ca interdicția de a solicita copii după actele emise de instituții să fie aplicată și companiilor de utilități și instituțiilor de învățămând superior. Iar la începtul lui 2023, președintele Klaus Iohannis a mai promulgat o lege menită să elimine dosarul cu șină – Legea nr. 9/2023. Nou act normativ este, de fapt, o completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 „ în sensul instituirii în sarcina instituţiilor publice, organelor de specialitate ale administraţiei centrale şi locale şi persoanelor juridice de drept privat, care au obţinut, potrivit legii, statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, a unei obligaţii de a pune la dispoziţia cetăţenilor, în mod gratuit, în format fizic pe hârtie sau în format electronic, pe pagina de internet proprie, modele de formulare sau cereri aferente serviciilor furnizate.“
Ceea ce, în traducere liberă, înseamnă că autoritățile publice nu mai au dreptul să solicite de la persoanele fizice sau juridice dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie necesar în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public.
Legea nr. 9/2023 are însă prevederi mai extinse, care introduc și alte obligații specifice pentru „organele de specialitate ale administrației publice centrale“:
– să publice din oficiu, în format electronic, atât pe pagina de internet proprie, cât și pe punctul de contact unic electronic, informații și modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate persoanelor fizice și persoanelor juridice,
– să accepte copia în format electronic a cărții de identitate și să publice o adresă oficială de e-mail pentru primirea în format electronic a copiei,
– să elimine cerința de depunere a copiilor legalizate de pe documente la furnizarea serviciilor publice
– să nu mai aibă voie să solicite copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții publice, organe de specialitate ale administrației publice centrale sau autorități, instituții și servicii publice de la nivelul administrației publice locale.
PNRR impulsionează inițiativele de digitalizare în administrația publică
La o primă vedere se poate spune că Legea nr. 242/2022 și Legea nr. 9/2023 sunt ușor redundante în ceea ce privește interdicția solicitării copiilor. Există însă o diferență subtilă, actul normativ promulgat anul acesta specifică în mod expres că „organele de specialitate ale administrației publice“ trebuie să solicite în format electronic, entităților care au emis astfel de documente, copii sau extrase ale actelor prezentate de cetățean, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public. Pare o soluție temporară, menită să suplinească lipsa Platformei naționale de interoperabilitate.
În opinia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, este însă un „pas spre normalitate“. „Această iniţiativă completează un proiect de anul trecut prin care instituţiile centrale au interdicţia de a solicita copii după acte emise de instituţii publice, astfel încât acum vom avea această interdicţie şi la nivel local, şi la nivel de universităţii şi la nivel companii de utilităţi. De asemenea, în urma unui amendament, practic se interzice dosarul cu şină prin lege“, declara în decembrie trecut ministrul Sebastian Burduja
Suprapunerea ariilor de acțiune este explicabilă oarecum, ținând cont că inițiativele de debirocratizare a administrației publice s-au îndesit în ultimul an, odată cu apariția primelor tranșe de fonduri europene disponibile prin intermediul Planului Național de Rezilență și Redresare. PNRR include o componentă dedicată transformării digitale (Componenta 7), dotată cu fonduri de peste un miliard de euro care au impulsionat apariția proiectelor de lege în acest domeniu. Fapt confirmat și de ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Marcel Boloș, în martie trecut: „Odată creat cadrul legislativ cu sprijinul Parlamentului – și vreau să subliniez prompta mobilizare politică necesară implementării reformelor PNRR – Ministerul și Autoritatea pentru Digitalizarea României au responsabilitatea ca cei 1,8 miliarde de euro alocați digitalizării să fie investiți cu cea mai mare responsabilitate.“
Suntem iar pe ultimul loc în clasamentul DESI
Ori, România nu își poate permite să nu absoarbă – cât mai prompt posibil – fondurile alocate digitalizării. În condițiile în care, conform datelor Eurostat, în Indicele economiei și societății digitale (DESI) România ocupă ultima poziție și în 2022. Singurul capitol la care excelăm este cel al conectivității.
În schimb, la servicii publice digitale în administrația publică suntem codașii UE, la mare distanță de penultima clasată Grecia. Suntem pe ultimul loc la numărul de utilizatori de servicii de eGovernment, la formulare electronice, la servicii publice digitale pentru cetățeni, dar și pentru companii. Și pe penultimul în ceea ce privește transparența, abordarea centrată pe cetățean și serviciile transfrontaliere. Singurul domeniu unde obținem un punctaj mai mare, dar sub media UE, este cel al Datelor deschise (Open data).
Concluzia nu este greu de dedus – trebuie rapid îmbunătățită imaginea României în ceea ce privește administrația publică. Lucru dificil de făcut însă, chiar dacă există fonduri, având în vedere „greaua moștenire“ din acest domeniu și lipsa de cronică de resursă umană calificată în domeniul IT.
