Infofinanciar > Lumea la zi > Cu 11,5% mai puține exporturi Gazprom, în octombrie. Fluxurile spre Europa au rămas plafonate.
Lumea la zi

Cu 11,5% mai puține exporturi Gazprom, în octombrie. Fluxurile spre Europa au rămas plafonate.

Cu 11,5% mai puține exporturi Gazprom, în octombrie. Fluxurile spre Europa au rămas plafonate.
sursa foto - antena3.ro

Octombrie a fost o lună nefericită privind exporturile de combustibil ale companiei Gazprom. Acestea au scăzut cu 11,5% , având în vedere plafonarea fluxurilor spre Europa. Teama că oamenii nu vor avea suficientă căldură pentru iarnă este din ce în ce mai mare.

Având în vedere vremea neobișnuit de caldă pentru această perioadă, cererea pentru încălzire a întârziat să apară, permițând statelor europene să înmagazineze în continuare gazele în depozite. Livrările de combustibil ale Rusiei reprezintă o treime din consumul de gaze al Europei.

În contextul Războiului dintre Rusia și Ucraina, țara lui Putin a început de luni de zile să reducă livrările către Europa. Facilitățile de stocare pline nu vor fi de ajuns pentru ca locuințele să fie în totalitate încălzite în această iarnă, în zilele în care vremea va fi extrem de rece, conform anunțului făcut de Alexey Miller, directorul general al Gazprom. Acesta subliniază că, fără livrările din Rusia, Europa ar putea înregistra un deficit de gaze de 800 milioane metri cubi pe zi, în timpul perioadei în care cererea este ridicată.

Acțiunile Gazprom

Compania rusească de gaze a exportat 139 milioane metri cubi pe zi în octombrie către ţările din afara Comunităţii Statelor Independente (CIS), cu 11,5% mai puțin faţă de luna precedentă, conform publicației Bloomberg, citate de agerpres.ro. Estimările au fost transmise pe baza datelor publicate marţi. De la începutul anului, livrările Gazprom către principalii săi clienţi străini au scăzut cu 42,6% faţă de anul trecut, la 91,2 miliarde metri cubi (bcm).

Fluxurile zilnice de gaze via Ucraina s-au aflat în medie la peste 42 milioane metri cubi pe zi, în octombrie, în timp ce livrările prin conducta TurkStream către Europa s-au situat în medie la aproximativ 29 milioane metri cubi pe zi. Exporturile totale ale țării lui Vladimir Putin spre Europa s-au ridicat la doar o cincime din nivelul de dinainte de atacul asupra Ucrainei, din februarie.

Fluxurile către China prin conducta „Power of Siberia” sunt în continuă creștere, iar livrările au depășit volumele zilnice precizate în contracte, conform companiei Gazprom.

Producţia medie zilnică de gaze a Gazprom s-a situat în luna octombrie a anului 2022, la 990 milioane metri cubi, o creștere fantastică, de aproape 18% comparativ cu luna precedentă, conform calculelor Bloomberg. Totuși, anul acesta, producţia a scăzut cu 19% faţă de anul trecut, la 344 bcm.

Ce este Gazprom?

Gazprom este o companie energetică din Rusia, cea mai mare companie producătoare de gaze naturale din lume. Gazprom este controlată de statul rus. Compania controlează 17% din rezervele mondiale cunoscute de gaze naturale, cu 29.850 miliarde metri cubi, și deține 20% din producția mondială de gaze naturale, acoperind aproximativ un sfert din consumul Europei. Grupul Gazprom are monopolul extracției și producției rusești de gaze naturale, unde deține 60% din rezerve și 85% din producție.