Infofinanciar > Info > Cu ce am rămas după Revoluție? Bogățiile României s-au pierdut sub negura timpului
Info

Cu ce am rămas după Revoluție? Bogățiile României s-au pierdut sub negura timpului

Cu ce am rămas după Revoluție? Bogățiile României s-au pierdut sub negura timpului
sursa foto Evenimentul Zilei

Anul acesta s-au împlinit 33 de ani de la Revoluția Română. Au trecut trei decenii de la luptele sângeroase, care au lăsat răni adânci în istoria țării, dar care au înlăturat asuprirea provocată de regimul comunist.

După 33 de ani se poate lansa întrebarea: ,,Noi cu ce am rămas?” Revoluția a răpit viețile a mai mult de 1000 de persoane, care au devenit eroii societății democratice de care ne bucurăm astăzi. Totuși, la o analiză amănunțită asupra lucrurilor de care se bucură acum România, nu putem spune că balanța înclină favorabil.

În primul rând, poate fi vorba despre pădurile din România. În urmă cu 3 decenii dispuneam de o suprafață care acum este redusă cu 25%. Țara noastră este amintită în multe publicații internaționale drept locul cu cea mai bogată biodiversitate din Europa. Totuși, acest lucru se îndepărtează treptat de adevăr, în contextul în care tăierile ilegale sunt din ce în ce mai dese și multe dintre ele rămân nepedepsite.

300.000 de hectare de pădure au fost tăiate în România în perioada 2001-2016, potrivit unei platforme online denumite Global Forest Watch, care publică hărți interactive pe baza imaginilor furnizate de sateliți ai NASA. Sursa foto Press One

Dar acesta nu este singurul factor negativ, întrucât și noi am oferit posibilitatea străinilor să exploateze pădurile. De asemenea, am pierdut enorm și privind producția de lemn. Aici poate fi exemplificată o situație actuală, care a trezit mai multe nemulțumiri la nivelul opiniilor publice. Austria, deși a acordat un vot negativ pentru aderarea României la Schengen, deține aproximativ 4 milioane de hectare de pădure în țara noastră. Aceeași țară este cea care a avut anul trecut un profit de 7,2 miliarde de euro, având acțiuni în România mai mari de 12 miliarde de euro, printre care se numără cunoscutele OMV, Raiffeisen, BCR. La 33 de ani de la Revoluție, ne putem întreba cum răsplătim eroii care s-au sacrificat în 1989 pentru libertate, atunci când noi punem toate resursele României pe tavă?

Ce a pierdut România

România nu a pierdut doar pădurile. Țara noastră nu mai beneficiază nici de cupru și de metalele rare care se aflau de atâta vreme în pământ, iar acum sunt căutate peste tot pe glob. De asemenea, România și-a pierdut și o bună parte din producția de aur, care a ajuns sub administrația altor țări.

Jurnaliștii Adrian Ursu și Oana Zamfir, de la Antena 3, au analizat cum arată situația României după cele trei decenii de la Revoluție, dar mai ales, ce a pierdut țara noastră după ce, teoretic, și-ar fi câștigat libertatea.

,,La brad nu e despre ce se dă, ca de obicei, ci despre ce ni s-a luat. Și, din păcate, ni s-a luat mult, foarte, foarte mult în toți acești ani, iar conducătorii noștri au avut grijă să dea, ba chiar să dea cu două mâini. În 2004 le-am dat petrolul, am trecut în contract că 10 ani nu le modificăm redevențele”, au amintit Adrian Ursu și Oana Zamfir.

Mai mult decât atât, cei doi au prezentat că exploatarea resurselor din România nu a fost nici pe departe plătită suficient. Ba mai mult, am fi avut de pierdut. Străinii au venit în aproape toate sectoarele din România și le-au gestionat așa cum au dorit, fără ca statul să ceară înapoi pe măsură.

,,Au trecut de mult acei 10 ani și încă nu le luăm banii cuveniți pentru ce extrag ei din subsolul României. După care ne-am gândit să le dăm pământul, pământul agricol al României. Și uite așa, 25 % din suprafața arabilă a țării nu mai este a noastră. Asta pentru că după ce le-am dat de tot pământul către companiile străine, acum ne-am gândit să le dăm și cerealele. Primii trei traderi de cereale din România sunt un american în elvețian și un chinez.”, au transmis cei doi.

Conform informațiilor citate de Antena 3, statul român nu a făcut nimic altceva decât să înregistreze pierderi semnificative în mai multe sectoare, cel menționat fiind al gazelor din Marea Neagră. Rezultă că românii nu se bucură atât cât trebuie de gazele pe care, într-un fel sau altul, are dreptul să le folosească.

,,Ei se bucură de beneficiile anilor favorabili agricoli ai României când le-am dat gazul din Marea Neagră. 70 % ar fi trebuit să rămână statului român. Nu le-a convenit, drept pentru care n-au făcut investițiile necesare pentru a-l scoate din platformă. Astăzi doar 40 % a mai rămas statului român cu drept de preemțiune. Și nici asta nu e bine, speră investitorii să îl transfere pe tot în terminalul de lângă Viena. Și noi a mai dat ceva, iar ei au luat cu mare bucurie forță de muncă activă”, susțin cei doi jurnaliști.

Românii au plecat să muncească în străinătate

Diaspora a devenit un cuvânt tot mai cunoscut la nivelul populației din România. Tot mai mulți părăsesc țara în speranța obținerii unui loc mai bun de muncă, a unui trai mai bun pentru ei sau pentru familia rămasă acasă.

În ceea ce îi privește pe români, în 2021 s-a înregistrat un record în ceea ce privește cifra de exod a populației din ultimii 30 de ani. Pe hârtie, în afara țării trăiesc aproximativ 5,8 milioane de români.

Conform unui sondaj din 2019, mulți români asociază țara noastră cu sentimentul de a fi ,,acasă”, chiar dacă muncesc în afara granițelor. În același timp, o bună parte dintre respondenți conectează România cu mâncarea gustoasă, probabil având în vedere cunoscutele sarmale sau prăjituri făcute din rețetele transmise de la generație la generație.

sursa foto NewMoney.ro