Infofinanciar > Info > Cu ocazia sărbătorilor de iarnă Primăria oferă 100 lei! Unde vine Moș Crăciun cu tichete sociale
Info

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă Primăria oferă 100 lei! Unde vine Moș Crăciun cu tichete sociale

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă Primăria oferă 100 lei! Unde vine Moș Crăciun cu tichete sociale
sursa foto playtech

Și anul acesta autoritățile din Rovinari vin în ajutorul cetățenilor. Se vor oferi tichete sociale pentru sărbătorile de iarnă familiilor nevoiașe din oraș. Valoarea unui tichet este de 100 de lei. Copiii vor primi câte un pachet cu dulciuri, în valoare de câte 80 de lei.

„Cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2023, Consiliul Local al orașului Rovinari și Primăria Rovinari vor acorda tichete sociale cu o valoare de 100 lei/tichet cu T.V.A. și pachete cu dulciuri pentru copii, în valoare de 80 lei/pachet cu T.V.A., conform legislației în vigoare, pentru familiile/persoanele cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ teritorială a orașului Rovinari, ale căror venituri/membru de familie se incadrează până la suma de 634 lei/luna (limita maximă admisă pentru beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010)”, au transmis autoritățile.

Înscrierea pentru tichete sociale a început

Înscrierile se efectuează în perioada 01.11.2023-24.11.2023, între orele 10:00-15:00, la sediul Primăriei Oraș Rovinari – Compartimentul Protecție Socială.

Se va elibera un bon de ordine pe care fiecare persoană îl va prezenta în data programării la distribuirea tichetelor sociale și a pachetelor cu dulciuri, potrivit RomâniaTv.

Și târgujeinii care au o situație materială precară sunt sprijiniți de autorități. Primăria Târgu Jiu acordă tichete în valoarea de 70 de lei cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Cu scumpirile din ultima vreme pe care trebuie să le înfrunte ca să poată supraviețui, pensionarii au dat buzna deja  la sediul Direcției de Protecție Socială, în vederea depunerii de cereri pentru tichetele sociale de Crăciun.

Reprezentații Direcției de Protecție Socială se așteaptă la o avalansă de cereri în perioada următoare. În fiecare an, autoritățile locale impart peste 1000 de tichete sociale familiilor nevoiașe.

Tichetele sociale vor fi acordate familiilor ce realizează venituri de până la 530 lei/membru. Termenul limită de depunere a cererilor este data de 24 noiembrie.

De asemenea, Primăria Năvodari îi anunță pe cetățeni că luna aceasta se pot depune solicitări pentru acordarea tichetelor sociale de Crăciun.

Primirea cererilor se face în perioada 23.10.2023 – 08.12.2023, la Cantina de Ajutor Social (strada Sănătății nr. 2, intrarea dinspre Serviciul Taxe şi Impozite), după următorul program:

Luni, Marți, Miercuri şi Vineri între orele 08:30 – 12:00

Joi între orele 13:00 – 17:00“, informează Primăria. Năvodari.