Infofinanciar > Info > „Cu siguranţă vedem o mare recesiune în curs de dezvoltare”. Cât de tare va lovi criza economică
Info

„Cu siguranţă vedem o mare recesiune în curs de dezvoltare”. Cât de tare va lovi criza economică

criza financiara, sursa foto dreamstime
criza financiara, sursa foto dreamstime

Atât mediul de afaceri cât și cel guvernamental se așteaptă la o criză economică majoră în cauzată atât de războiul din Ucraina cât și de rămășițele pandemiei.

Stefan Hartung este directorul grupului Bosch, gigant din industria auto, și este de părere că în momentul de față asistăm la dezvoltarea unei crize economice mondiale.  „Cu siguranţă vedem o mare recesiune în curs de dezvoltare, dar asta este exact ceea ce vedem, este în devenire. Există, încă, o cerere majoră din cauza crizei Covid pe care tocmai suntem pe cale să o părăsim”, a transmis Stefan Hartung, CEO-ul companiei de inginerie și tehnologie Bosch.

Chiar dacă dobânzile au înregistrat creșteri semnificative, cererile de pe piața europeană au rămas scăzute, iar acest semnal nu este unul bun pentru CEO. „Asta înseamnă că pentru o anumită perioadă de timp această cerere va fi în continuare acolo, chiar dacă vedem creşterea dobânzii şi vedem creşterea preţurilor, dar, la un moment dat, nu va fi doar o criză de ofertă, va fi, de asemenea, o criză a cererii şi, cu siguranţă, suntem într-o recesiune profundă.”

Europa, prinsă la mijloc între Rusia și China

Sancțiunile acordate Rusiei au efect de bumerang în economiile europene, iar contextul prin care trece China, de criză sanitară combinată cu probleme în lanțurile logistice, dau semnalele unor noi provocări pentru Uniunea Europeană. Holger Schmieding, economist-șef al Berenberg, este de părere că deteriorarea relației economice cu China și sancțiunile energetice aplicate Rusiei vor crește riscurile pe termen scurt ale Uniunii Europene.

„Înrăutăţirea restricţiilor din China şi cheltuielile prudente ale consumatorilor ca reacţie la preţurile ridicate ale energiei şi alimentelor ar putea cauza cu uşurinţă o contracţie temporară a PIB-ului zonei euro în trimestrul II. Un embargo imediat asupra importurilor de gaze din Rusia (foarte puţin probabil) ar putea transforma asta într-o recesiune mai gravă. Dacă Fed greşeşte şi catapultează SUA direct din boom în explozie (improbabil, dar nu complet imposibil), o astfel de regiune ar putea dura până în anul viitor”, conform Capital.

Instabilitate, cuvântul care ne-a creat probleme încă din pandemie

Președintele BaFin, Mark Branson, a declarat că avem de-a face cu un cumul de factor economici nefavorabili, care la un loc cu inflația care a atins cote record pentru zona Euro, vor crea instabilitate pentru mediul de afaceri european. „Vedem deja că creşterea este în jur de zero în multe jurisdicţii, inclusiv aici, şi este vulnerabilă. Este, de asemenea, vulnerabilă la șocurile în curs legate de Covid. Avem inflaţia care va trebui abordată şi va trebui să fie abordată acum, aşa că acesta este un cocktail care este dificil pentru economie”, a spus președintele instituției germane de reglementare a finanțelor.