Infofinanciar > Info > Cum a reușit un oraș din România să devină independent energetic. Banii au fost asigurați de Norvegia
Info

Cum a reușit un oraș din România să devină independent energetic. Banii au fost asigurați de Norvegia

energie, bani, panouri fotovoltaice, Sursă foto dreamstime
sursa foto dreamstime

Primul oraș  independent energetic din România va fi Ocna Mureș din județul Alba. Proiectul a fos finanțat  prin mecanismul financiar Norvegian 2014-2021 în cadrul „Programului de energie din România”. Se va reuși asigurarea integrală a  energiei electrice pentru iluminatul stradal, școli și clădirile administrației locale. Energia va fi generată prin intermediul unui parc voltaic.

Fondurile norvegiene care au făcut posibilă construirea parcului sunt nerambursabile și însumează 559,100 euro.  Parcul are în componență 1,500 de panouri fotovoltaice  și cinci invertoare, pe o suprafață de aproximativ 6000 de metri pătrați.

Când se va finaliza proiectul

Următorul pas este  preluarea instalațiilor de către furnizorul de energie electrică. După aceea, parcul va deveni funcțional, cel mai posibil la sfârșitul acestui an, primarul estimând că lucrările de montare se vor finaliza în termen de două săptămâni.

Silviu Vințeler, primarul orașului, a declarat că „„Este o investiție pe fonduri norvegiene: 80% din finanțare este asigurată din fonduri norvegiene, 20% din bugetul local. El (sistemul fotovoltaic) este proiectat să producă aproximativ 500 KWh.” , a spus primarul Silviu Vințeler pentru ziarulunirea.ro. 

El a mai a continuat „Cu această cantitate de energie ne acoperim consumul pentru iluminat public și pentru toate instituțiile publice din oraș, însemnând școli, primărie și tot ce înseamnă instituție publică”.  Referindu-se la beneficiile aduse bugetului local, primarul a susținut că acesta „ar putea fi cu 1,5 – 2 milioane de lei pe an mai mare datorită acestei investiții. Acești bani fiind în mod normal cheltuiți pe facturile de curent pentru energia electrică a orașului.”

Pe lângă iluminatul public și clădirile administrației locale, de această investiție vor beneficia două licee, casa de cultură, biblioteca orașului și o școală gimnazială.  În componența Ocnei Mureșului se află șase localități, cu o populație de aproximativ 120.000 de locuitori.

Însă, cazul nu este  singular. O comună mică din Timiș este pe cale să obțină independența energetică. Primăria și liceul din Dudeștii Vechi au fost renovate de administrația locală; nu mai au calorifere sau aparate de aer condiționat, ci sunt complet izolate și dispun de un sistem de încălzire ecologic. În plus, toate clădirile publice aflate în proprietate comunală vor fi în curând încălzite cu apă geotermală. Aceste inițiative au costat aproape 8 milioane de euro.

Bono Cucalan, primarul din  Dudeștii Vechi a declarat că „Fondurile europene pot face foarte multe. Nu dorim să mai tăiem lemne, nu dorim să mai cumpărăm cărbuni sau să umplem rezervoarele cu motorină pentru cazanele acestea de tip vechi.”, scrie Observator.