Pe parcursul a zeci de ani, atât activiștii de mediu, cât și oficialii guvernamentali, au transmis faptul că statele bogate au un impact destul de mare asupra schimbărilor climatice.
De-a lungul timpului, națiunile puternic industrializate au emis mai multe gaze cu efect de seră. Efectele acestora s-au răsfrânt, cu preponderență, asupra statelor sărace.
Daunele cauzate de cei mai mari emițători de dioxid de carbon
Statele Unite ale Americii reprezintă unul dintre principalii emițători de dioxid de carbon. A provocat daune climatice de peste 1.900 de miliarde de dolari altor națiuni în perioada 1990-2014. Daunele financiare generate Braziliei s-au ridicat la 310 miliarde de dolari. În timp cele suferite de India și Venezuela au fost evaluate la 257, respectiv 104 miliarde de dolari. Prejudiciul adus statului african Nigeria a fost de 74 de miliarde de dolari.
Pentru unii rău, pentru sine mai bine. Poluarea cu dioxid carbon a adus SUA un beneficiu de peste 183 de miliarde de dolari.
Următoarele state mari care au provocat daune serioase au fost China cu 1.800 de miliarde de dolari, Rusia cu 986 de miliarde de dolari, India cu 809 miliarde de dolari, și Brazilia cu 528 de miliarde de dolari.
În urma calculelor, a rezultat că doar Statele Unite și China au provocat împreună o treime din daunele climatice mondiale.
Acest lucru s-a resimțit destul de mult asupra statelor din zonele vulnerabile din punct de vedere climatic, precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unire și Indonezia, dar și asupra celor „sensibile“ din punctul de vedere al PIB-ului, ca Mauritania, Arabia Saudită, Oman și Mali.
Mai multe resurse, dar pentru cei mai bogați
Statele bogate folosesc de șase ori mai multe resurse. Totuși, generează și un impact climatic de 10 ori mai mare decât țările cu venituri reduse. În ultimele cinci decenii, extracția resurselor naturale ale Pământului s-a triplat, în special din cauza lucrărilor de infrastructură din multe zone ale lumii.
Se preconizează că, până în 2060, extracția de resurse va crește cu 60%. Acest lucru nu va ajuta la realizarea obiectivelor globale în ceea ce privește clima, biodiversitatea, poluarea sau prosperitatea economică și bunăstarea umană.
Trebuiau să plătească, dar n-au mai vrut
Și cum „bogații” joacă după propriile reguli, așa au făcut și statele dezvoltate. În 2009, la Summitul ONU de la Copenhaga, s-a convenit ajutarea țărilor în curs de dezvoltare cu 100 de miliarde anual. Banii ar fi fost pentru a-și reduce emisiile de dioxid de carbon, dar și pentru a se adapta schimbărilor climatice. Acest lucru ar fi trebuit să înceapă în 2020. Lucru care însă nu s-a întâmplat. Mai ales că oficialii nu au spus exact pentru ce se va plăti și cum se va măsura succesul acestei măsuri.
Suma de 100 de miliarde de dolari oferită anual a fost doar un punct de plecare. Aceasta ar fi trebuit să crească în timp. Grupul interguvernamental al ONU privind schimbările climatice (IPCC) estimează că națiunile în curs de dezvoltare vor avea nevoie de 300 de miliarde de dolari pe an doar pentru adaptare până la sfârșitul deceniului. Conform estimărilor IPCC, pentru că economia mondială să treacă la energie curată în ritmul necesar pentru a menține încălzirea în limita de 1,5 grade Celsius, costurile se ridică la 3.800 miliarde de dolari anual până în 2050. Iar asta înseamnă cu mii de miliarde mai puțin decât în cel mai pesimist scenariu climatic.
Producerea de petrol și gaze naturale
Emisia gazelor cu efect de seră nu este singura care afectează statele sărăce. Producția de petrol și gaze naturale are un impact important. În următorii zece ani, statele bogate ar trebui să oprească întreaga producție de combustibili fosili pentru a asigura o tranziție echitabilă spre energie verde. În același timp, statele sărace au nevoie de 28 de ani pentru a se alinia la aceste obiective de sustenabilitate. În special când vine vorba de combustibili.
Cazuri concludente în acest sens sunt Marea Britanie, Statele Unite și Australia. Acestea ar trebui să oprească producția de petrol și gaze naturale până în 2034 pentru ca lumea să poată evita în proporție de 50% o catastrofă climatică devastatoare. Nu este un secret pentru nimeni faptul că națiunile sărace și-au construit în mare parte economia pe baza acestora și a agriculturii. Statelor din această categorie ar trebui să li se acorde un termen de tranziție spre energie verde până în anul 2050.
Ce vor face statele sărace care se bazează pe producția de petrol și gaze naturale
Statele sărace, precum Sudanul de Sud, Republica Congo sau Gabon, se bazează în principal pe venituri ce provin din producția de combustibilii fosili. În același timp aceștia contribuie cu doar 8% la PIB-ul Statelor Unite ale Americii. Totuși, chiar și fără acest procent, SUA ar avea al doilea cel mai mare PIB pe cap de locuitor. Valoarea se ridică la 60.000 de dolari.
Conform studiului realizat de Institutul Internațional pentru Dezvoltare Durabilă, cele mai mari state producătoare de petrol și gaze naturale ar trebui să înceteze producția până în 2034. O reducere ar trebui să aibă loc până în 2030. Printre aceste țări se află SUA, Marea Britanie, Norvegia, Canada, Australia și Emiratele Arabe Unite.
Impactul acestor state asupra mediului înconjurător este unul extrem de mare, fie că vorbim de oameni, fie că vorbim de natură.
Ce se întâmplă în Oceanul Arctic
Oceanul Arctic se încălzește pe zi ce trece mai mult și mai repede, iar acest lucru duce automat la modificarea ecosistemelor. Lucru care afectează atât viața marină, cât și comunitățile locale asupra cărora apar amenințări din ce în ce mai mari.
În prima lună a lui 2021, Administrația Biden a revocat un ordin executiv emis în 2017. Prin intermediul acestuia se încerca deschiderea apelor arctice americane pentru noi activități de foraj. Acestea sunt extrem de periculoase în Oceanul Arctic din cauza dimensiunii extrem de mari, a locației îndepărtate, a condițiilor meteorologice extreme, dar și a lipsei infrastructurii ce ar duce la scurgeri de petrol. În cazul unei ruperi a gheții și a condițiilor meteorologice nefavorabile, orice scurgere de petrol sau explozie a unui puț ar duce la distrugerea întregii vieți din zonă.
Cât de mult afectează producția din Congo
Forajul de petrol a fost menținut la valori reduse și în Congo, națiune bogată în minerale din Africa Centrală, pentru a se menține un nivel redus al poluării. În prezent, forajul se face doar într-un mic teritoriu din Oceanul Atlantic. De asemenea, sunt vizate și zone din largul mării la care are ieșire statul. Totuși, dacă guvernul ar scoate la licitație 30 de blocuri de petrol și gaze care sunt răspândite la nivelul întregului teritoriu, lucrurile s-ar schimba. Extinderea ar afecta deopotrivă peisajul, dar și sănătatea umană. Liderii spun că va exista o creștere economică, mai mult decât esențială pentru statul lor.
Congo este, poate, una dintre cele mai importante state din lume în special când vine vorba de captarea emisiilor de dioxid de carbon. Aici se află cea mai mare parte a pădurii tropicale din Bazinul Congo, dar și a celei mai mari turbării tropicale din lume. Anual, sunt captate 1,5 miliarde de tone pe an. Valoarea este echivalentul a 3% din emisiile globale de dioxid de carbon.
Congo are un potențial uriaș pentru a dezvolta mai bine energia regenerabilă, atât cea solară, cât și cea hidroelectrică. De asemenea, statul african este cel mai mare producător de cobalt de pe mapamond. Acest material se folosește la bateriile pentru vehiculele electrice. Activiștii de mediu sunt de părere că acest minerit vine cu propriile riscuri de mediu și umane.
Planeta ne oferă tot ce are mai bun: de la resurse, până la hrană, aer, absolut tot. Națiunile, oamenii nu fac altceva decât să profite de ceea ce li se oferă fără a mai proteja acest lucru. Impactul statelor bogate asupra mediului este unul extrem de mare. De asemenea, trebuie limitat pentru a nu afecta și mai mult echilibrul precar al planetei.
