Problema apei în România nu mai este o surpriză. Deja, datele arată că în peste 200 de localități din România, apa este restricționată, peste 350 de fântâni au secat, unde oamenii primesc apă cu cisterna.
Însă, unde nu există aceste probleme, în orașele mari, încă se face risipă de apă. Conform News Hour With CNN, care au discutat cu specialiștii, există metode foarte simple prin care putem economisi apă.
„Când ne spălăm pe dinţi sau când ne bărbierim, sau chiar şi când ne spălăm pe mâini sau facem duş, în timp ce ne săpunim, nu trebuie să lăsăm deschis robinetul. Este cea mai simplă şi eficientă modalitate de economisire”, a declarat Nicu Tomuleţiu, purtător de cuvânt companie apă.
Autorităţile ne îndeamnă să ţinem robinetul deschis cât mai puţin în această perioadă extrem de secetoasă pentru România.
„Conform specialiştilor, pentru spălatul pe dinţi dimineaţa dar şi pentru spălatul pe mâini se consumă 11 litri de apă. Dacă vreţi să faceţi şi un duş trebuie să ştiţi că pentru un duş consumul de apă este de până la 19 litri”, a spus Ioana Cîşlaru, reporter Antena 3.
Rezervele de apă
Somelierii ne sfătuiesc să nu bem apă în cantităţi mari, ci treptat. „Nu punem sticla la gură şi bem 500 de ml odată. Bem un pahar de apă în guri mici pe oră, ca organismul să aibă timp să proceseze mineralele şi să hidrateze corect şi complet organismul. Cu alte cuvinte, pe timp de vară apa este esenţială şi mai e ceva, apa conţine electroliţi. România deţine cea mai mare resursă de apă din Europa. Avem atât de multă apă, nu ar fi păcat să nu ne bucurăm de beneficiile acestui minunat lichid?”, declară Claudia Benea, somelier apă.
Rezerve de apă avem deocamdată. Dar, spun cei de la Apele Române, sunt în scădere.
Având în vedere prognoza INHGA cu privire la evoluția debitelor Dunării și a râurilor interioare pentru luna iulie, debitele Dunării în secțiunea Baziaș vor ajunge până la valoarea de 2150 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii iulie (5350 mc/s) și cu un aport scăzut al debitele afluente medii lunare în lacurile interioare ale României. Pe toată perioada intervalului de prognoză, pe tot sectorul aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere.
ANAR estimează că, la sfârșitul lunii iulie, în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populație, industrii și producția de energie electrică pentru Sistemul Energetic Național, se va menține un coeficient de umplere de peste 70%.
În acest moment, pentru Centrala Nucleară (CNE) Cernavodă există o rezervă de nivel de cca 80 (cm) suficientă pentru funcționarea CNE, potrivit ANAR.