Creșterea demografică prin care Țara Românească a trecut la începutul mileniului II a fost principalul factor ce a determinat trecerea de la o societate pastorală la una agricolă. Puțin mai târziu am început să strângem taxe, iar ulterior, să plătim tribut Poartei. Cine strângea taxele și ce se întâmpla cu ele?
Creșterea demografică în scurtele perioade de stabilitate au dus la trecerea de la o societate pastorală, în Țara Românească, la una agricolă, care prelucra pământul, însă pe parcursul a sute de ani. În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, spre exemplu, economia nu era una centralizată, iar pământul nu era împărțit în loturi. Moneda era folosită doar de negustori sau de străini, iar oamenii de rând realizau schimburi prin troc. Tot la sfârșitul secolului XIV apar primele evidențe ale relațiilor comerciale cu Poarta, deoarece Mircea cel Bătrân începe să plătească tribut, iar comerțul cu Brașovul crește exponențial. În jurul anului 1400 se pun bazele legăturilor economice cu Ungaria, Polonia sau Imperiul Otoman, la nivel de tratat, iar aceste relații încep să fie taxate de către domnitori, iar cu banii obținuți aceștia își întrețineau armatele.
Averile strânse de pe urma taxelor
Taxele erau strânsă de către boieri, care aveau un rol militar foarte important. Fiecare boier avea la curtea sa militari pe care îi plătea din tributul strâns de la populație, iar militarii aveau scopul de a proteja boierul, dar și populația plătitoare de taxe. Însă, nu este clar nici în momentul de față cum s-au ridicat boierii și au ajuns să conducă satele care erau „libere”.
Basarab I, sursa foto Suceava Live
Spre exemplu, în 1330, regele maghiar Carol Robert invada Valahia, iar Basarab I a încercat să îl cumpere cu 7.000 de mărci argint, echivalentul la vremea respectivă la 1,2 tone de argint conform informațiilor lui Daniel Chirot, sociolog american de renume internațional. Carol Robert nu a acceptat și într-un sfârșit a pierdut lupta cu Basarab, însă acest eveniment istoric nu este de importanță în subiectul nostru. Importanța desăvârșită este dată de nuanța materială a averii domnului – cum a putut să strângă o cantitate atât de mare de argint în condițiile în care taxele pe care Basarab le aduna erau în natură?
Boierii, și mai ales țăranii, nu aveau cum să transforme foarte simplu resursele naturale în unele bănoase, iar Basarab avea la dispoziție o avere ce putea angaja o armată de mii de oameni. Pe de altă parte, în Țara Românească nu se practica mineritul, dovadă că arginții nu puteau fi exploatați din natură. Acest lucru ne arată că se practica un comerț „înfloritor” încă de dinainte de anii 1300, dovadă fiind averile pe care domnitorii le aveau la îndemână. Ca explicație, Daniel Chirot face trimitere la dominația mongolă. Mongolii au stat pentru un scurt timp în Țara Românească, dar în Moldova au rămas staționați aproape 100 de ani, iar în acest timp au creat o rețea de drumuri și rute comerciale care după retragerea lor din Europa a rămas utilizată de conducătorii locali despre care am discutat anterior.
Cel mai probabil asta a fost și modalitatea prin care Basarab I își strânsese averea. Pe rutele comerciale pe care mongolii le lăsaseră în spate, fiecare comerciant trebuia să plătească o taxă pentru bunurile pe care le transporta. Basarab I alături de boierii și militarii săi au preluat controlul acestor rute comerciale și cel mai probabil au taxat negustorii aflați în tranzit.
