Infofinanciar > Lumea la zi > Cum este afectată cotația grâului după embargoul de la Kremlin
Lumea la zi

Cum este afectată cotația grâului după embargoul de la Kremlin

Cum este afectată cotația grâului după embargoul de la Kremlin
Credit imagine: stirileprotv.ro

După ce Kremlinul și-a retras sprijinul pentru transportul cerealelor din Ucraina via Marea Neagră și spre țările africane, situația economică mondială a înregistrat primele modificări. Astfel, cotația grâului a urcat cu 3,4%, conform bursei de cereale de la Chicago.

Valoarea pe care a atins-o este de 6,87 dolari pe un bushel, o cantitate aproximativ egală cu 27 de kilograme. Trendul era oricum unul ascendent, dat fiind că anterior, se înregistrase un avans de 4%. Ucraina va avea numeroase probleme în urma restricției de rută pe care o reprezintă suspendarea acordului de la Istanbul. Ea va fi nevoită să găsească rute alternative, care vor fi mai costisitoare, raportează Agerpres.